Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Transportarea organizată a alegătorilor în ziua scrutinului, nu este o încălcare. CEC a respins inițiativa PAS

08 Iul. 2021, 09:03
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
08 Iul. 2021, 09:03 // Alegeri //  Realitatea.md

Inițiativa Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), menită să contracareze transportarea organizată a alegătorilor parlamentare din această duminică, 11 iulie, nu a acumulat suficiente voturi ale membrilor Comisiei Electorale Centrale, în cadrul ședinței de ieri, pentru a fi adoptată o hotărâre în acest sens.

Propunerea prevedea ca în ziua alegerilor, în intervalul orelor 07:00 și 21:00, să se permită deplasarea pe teritoriul țării doar a autovehiculelor a cărei capacitate de transportare nu este mai mare de 8 persoane, cu excepția transportului rutier pe curse regulate.

La fel, urma să se interzică expres transportarea alegătorilor la secțiile de votare în interesul concurenților electorali, transportarea alegătorilor cu scopul de a-i determina să voteze pentru unul dintre candidați, transportarea alegătorilor la secțiile de votare cu autobuze, autocare sau de către operatorul de transport rutier în regim taxi, conform unor înțelegeri cu persoanele terțe, altele decât călătorul sau alegătorul, cu excepția cazurilor alegătorilor cu dizabilități.

Secretarul CEC Maxim Lebedinschi, proiectul de hotărâre „nu explică diferența de tratament a cetățenilor Republicii Moldova față de cetățenii ce locuiesc în afara frontierelor țării, or ultimilor nu li se interzice de a beneficia de transport organizat în ziua alegerilor”. Potrivit acestuia, prevederea „ar încălca dreptul la libera circulație și ar fi o măsură de constrângere care trebuie prevăzută de cadrul legal, nu de un act normativ”. De asemenea, Lebedinschi a remarcat că proiectul nu deține avizele Ministerului Justiției și CNA.

Reprezentanta PAS, cu drept consultativ la CEC, avocata Veronica Mihailov-Moraru, a încercat să obțină recuzarea lui Maxim Lebedinschi, invocând un conflict de interese, în condițiile în care secretarul CEC e fratele candidatului BECS, deputatul Adrian Lebedinschi, însă a fost respinsă inițiativa.

Amintim că, la alegerile prezidențiale din 2020, CEC a adoptat o hotărâre similară celei propuse, când a permis în ziua votării doar deplasarea autovehiculelor cu o capacitate nu mai mare de 8 locuri, cu excepția transportului de rute regulate.

Adoptarea unei hotărâri similare la parlamentarele de duminică a fost susținută și de mai multe ONG-uri și care au condamnat faptul că, CEC a tergiversat examinarea unei asemenea propuneri.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 07:22
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 07:22 // Societate //  Valentina Buza

Pedagogii debutanți din instituțiile de învățământ din Chișinău s-au reunit joi, 5 noiembrie, în cadrul celei de-a VII-a ediții a Forumului cadrelor didactice debutante, cu genericul „Pedagogia inspiră”. Evenimentul, organizat de Direcția generală educație, tineret și sport, le-a oferit tinerilor profesori ocazia să împărtășească experiențe, să discute despre provocările începutului de carieră și să găsească soluții pentru o mai bună integrare în sistemul educațional, transmite IPN.

Șeful adjunct al Direcției educație, Andrei Pavaloi, le-a mulțumit tinerilor pentru că au ales să îmbrățișeze profesia de pedagog, în pofida provocărilor existente. Oficialul a recunoscut că există probleme care depășesc posibilitățile autorităților municipale, inclusiv cele ce țin de salarizare, însă i-a îndemnat să nu renunțe la vocația de pedagog.

Viceprimarul capitalei, Victor Pruteanu, a subliniat că învățământul reprezintă un pilon al societății, iar alegerea profesiei de profesor presupune curaj, în condițiile în care cadrele didactice nu sunt remunerate pe măsura muncii depuse. El a menționat că administrația municipală a pus constant accent pe dezvoltarea domeniului educațional, dar mai sunt multe lucruri care încă urmează să fie realizate.

Prezentă la eveniment, deputata Angela Cutasevici a menționat că forumul a devenit o tradiție care oferă posibilitatea împărtășirii experienței, promovării bunelor practici și cunoașterii tinerilor pedagogi. Ea a amintit că a pășit în profesia didactică acum 35 de ani și a subliniat importanța fiecărei etape în devenirea profesională.

„35 de ani – mult, puțin? Dar să știți că fiecare an, fiecare treaptă în devenirea profesională sunt acele trăiri care ne definesc ca oameni”, a menționat deputata.

Forumul cadrelor didactice debutante a ajuns la cea de-a VII-a ediție și este organizat de Primăria municipiului Chișinău, Direcția generală educație, tineret și sport, în parteneriat cu Centrul Sindical Ramural Teritorial Chișinău din Domeniul Educației și Științei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!