Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Transportatorii își încearcă norocul la actualul Guvern. Dacă nu vor fi auziți și susținuți, promit să iasă la proteste

29 Sept. 2021, 10:21
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
29 Sept. 2021, 10:21 // Actualitate //  Realitatea.md

Transportatorii se plâng că fac cu greu față scumpirilor în lanț a carburanților și că înregistrează pierderi considerabile, iar dacă actualul Guvern, la fel ca și cel precedent îi va ignora, aceștia vor ieși să protesteze în centrul Capitalei.

Declarația aparține președintelui Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa. Totuși, Alexa speră la un dialog constructiv cu ministrul Economiei, Sergiu Gaibu.

„Intenționăm să ne adresăm actualului Guvern, mai exact Ministerului Economiei cu un demers oficial. Ne dorim, în principiu, la fel ca și în luna martie, ajustarea tarifelor, întrucât situația este complicată. În luna martie când am depus un astfel de demers la fostul ministru al Economiei, Anatolie Usatîi, am fost ignorați, iar noi am mers în instanța de judecată. Nu putem aștepta decizia instanței de judecată, așa că am decis să ne adresăm repetat la actualul ministru, Sergiu Gaibu. Am discutat cu el la mijlocul lunii august, în cadrul unei întrevederi cu transportatorii, iar dumnealui ne-a spus că are nevoie de timp pentru a ne oferi un răspuns”, a declarat Alexa.

Președintele Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto susține că demersul către Guvern va fi expediat, cel mai probabil, luni, 4 octombrie.

Alexa mai spune că dacă vor fi ignorați și de actualul ministru al Economiei, atunci transportatorii își rezervă dreptul de a ieși la proteste.

Amintim, că în august deputații au votat pentru modificarea Legii cu privire la piața produselor petroliere, astfel încât ANRE a primit din nou atribuțiile de a stabili plafonul maxim de prețuri pentru produsele petroliere.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:02 // Slider //  Daniela Baranovschi

Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP.

„De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimidări. Ei îmi implică și familia și sunt dispuși să plătească pentru a obține mai multe detalii despre mine și despre cei apropiați”, a spus el, transmite Agerpres.

Tajani a adăugat că motivul atacurilor este susținerea Italiei pentru Ucraina, „apărarea libertății unui stat suveran, luarea de poziție clară în favoarea democrației și a independenței unei acțiuni”.

AFP reamintește că guvernul de la Roma sprijină Kievul atât umanitar, cât și militar.

Ministrul a afirmat în urma atacurilor din partea ascunsă a internetului cunoscută ca „dark web” că „reacția mea este foarte simplă: în niciun caz nu mă voi lăsa intimidat”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!