Tulcea, sub RO-Alert a doua zi la rând: o dronă rusească a fost detectată în spațiul aerian
Mesaje RO-Alert au fost transmise locuitorilor din nordul județului Tulcea, după ce o dronă rusească a survolat spațiul aerian în zona Chilia. În acest context, două avioane F-16, aflate în serviciul de Poliție Aeriană, au decolat de urgență de la Baza 86 Aeriană Fetești, transmite HotNews.
Ministerul Apărării Naționale al României a anunțat că, în această dimineață, armata rusă a reluat atacurile asupra Ucrainei, în apropierea graniței fluviale cu România. Potrivit datelor oficiale, radarele armatei române au detectat un grup de 20 de drone care se îndreptau spre portul ucrainean Ismail.
„Radarele de la sol au detectat pătrunderea unei drone, pentru scurt timp, în spaţiul aerian naţional, în zona Chilia, continuându-şi evoluţia spre Ismail”, a precizat MApN.
În timpul raidurilor, pe malul ucrainean al Dunării au fost raportate zeci de explozii, iar alerta pentru cetățenii români a fost din nou ridicată, aproximativ la ora 3 noaptea.
De asemenea, autoritățile au transmis din nou mesaje RO-Alert pentru a avertiza populația din zona de nord a județului Tulcea cu privire la o nouă amenințare.
Amintim că, ieri, 1 mai, locuitorii din județul Tulcea au primit mesaje RO-Alert, după ce armata Moscovei a lovit mai multe obiective din Ucraina, în apropiere de granița cu România.
Mesaje RO-Alert în județul Tulcea: drone detectate lângă spațiul aerian românesc
Veteranii de pe Nistru din raionul Căușeni propun să fie creată regiunea Tighina. Combatanții se opun includerii raionului lor în componența regiunii Sud, care va avea sediu administrativ la Cahul, în contextul reformei administrative.
În opinia lor, reorganizarea administrativ-teritorială trebuie să țină cont nu doar de criteriile economice și administrative, ci și de particularitățile geografice, istorice și de securitate ale zonei, informează Studio-L.
Veteranii consideră că includerea raionului Căușeni în regiunea Sud ar putea crea dificultăți pentru locuitorii care vor avea nevoie să interacționeze cu administrația regională, în special pentru persoanele în vârstă și cele din localitățile rurale.
Propunerea veteranilor vine în contextul reformei administrativ-teritoriale prezentate de Guvern pe 8 octombrie 2026. Conform conceptului, cele 32 de raioane urmează să fie transformate în trei regiuni – Centru, Nord și Sud. Statutul Chișinăului, Bălțiului și Găgăuziei nu se schimbă, iar orașul Taraclia devine municipiu.
Proiectul de lege privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova se află în consultare publică până pe 3 noiembrie 2026.

Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.