Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Ucraina anunță noi norme de trecere a frontierei sale în contextul pandemic. Acestea intră în vigoare din 5 August

04 Aug. 2021, 10:35
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
04 Aug. 2021, 10:35 // În Lume //  Realitatea.md

Începând cu data de 5 august 2021, guvernul ucrainean anunță despre înăsprirea regulilor de trecere a frontierei pentru cetățenii săi și turiștii care nu au fost imunizați cu cel puțin cu o doză de vaccin împotriva COVID-19. De asemenea, noile măsuri prevăd introducerea unor restricții suplimentare pentru aceste categorii de persoane. Acest lucru a fost anunțat luni de deputatul fracțiunii Servitorul Poporului din Rada Supremă din Ucraina și șeful comisiei parlamentare pentru probleme de sănătate, Mihail Radutsky.

Săptămâna aceasta intră în vigoare noile norme de trecere a frontierei. Pentru a reduce la minimum riscurile răspândirii mutațiilor coronavirusului, ucrainenii și străinii vor efectua testul la intrarea în țară. Excepție fac cetățenii Ucrainei care au făcut cel puțin o vaccinare împotriva COVID și locuitorii altor țări cu certificate. Pentru nevaccinați (vaccinuri aprobate de OMS) care călătoresc din Rusia și India (dacă au fost în țară mai mult de 7 zile) autoizolare obligatorie, scrie oficialul pe pagina sa de Facebook.

Din mesajul publicat de către Mihail Radutsky nu este clar cine va suporta cheltuielile pentru test.

De asemenea, acesta a precizat că Ucraina va fi obligată să introducă restricții pentru cetățenii nevaccinați. El a reamintit că Ministerul Sănătății a anunțat deja că, dacă situația epidemiologică se agravează, vor funcționa doar acele școli în care cel puțin 80% dintre profesori sunt vaccinați. În prezent, doar jumătate din numărul total de cadre didactice sunt vaccinate.

Potrivit șefului comisiei parlamentare, ar trebui introduse restricții similare în ceea ce privește angajații serviciilor de transport, unitățile de catering, structurile comerciale sau comunale, ai căror angajați sunt în contact direct cu populația. „Noi, în Ucraina, nu vorbim despre vaccinarea obligatorie, nimeni nu are dreptul să oblige o persoană să fie vaccinată”, a subliniat el.

Ucraina a început vaccinarea printre ultimele din Europa – pe 24 februarie. De atunci, 3.599.169 de persoane au fost vaccinate în țară, 2.033.616 dintre ele au primit două doze. Pentru vaccinarea în Ucraina, sunt folosite vaccinuri precum Pfizer, AstraZeneca, CoronaVac și Moderna

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.