Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

UE a extins lista de sancţiuni împotriva Belarusului. Compania aeriană de stat „Belavia” – inclusă

02 Dec. 2021, 08:29
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
02 Dec. 2021, 08:29 // În Lume //  Realitatea.md

Reprezentanţii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene şi-au dat acordul pentru extinderea listei de sancţiuni a UE împotriva Belarus cu 28 de persoane şi entităţi considerate responsabile pentru criza migranţilor orchestrată de Minsk, au declarat surse europene citate de AFP şi DPA. Potrivit unei surse citate de presa internațională, pe lista entităţilor vizate s-ar afla compania aeriană de stat belarusă Belavia, dar şi Cham Wings din Siria.

Acest acord va trebui să fie adoptat oficial în cadrul unui consiliu al miniştrilor europeni de joi, înainte de publicarea numelor în jurnalul oficial al UE, pentru a intra în vigoare, a declarat una din aceste surse.

Acordul vizează 17 responsabili şi 11 entităţi, potrivit acestei surse.

Acestea se vor adăuga la lista neagră a UE pentru Belarus care include deja 166 de nume, între care preşedintele Aleksandr Lukaşenko şi doi dintre fiii săi, precum şi 15 entităţi legate de regim. Măsurile vor consta într-o îngheţare a activelor şi o interdicţie de intrare în UE, informează Agerpres.

Această listă a sancţionat mai întâi reprimarea mişcării de contestare a opoziţiei împotriva realegerii controversate a preşedintelui Lukaşenko în august 2020, apoi deturnarea unui zbor european pentru arestarea disidentului şi jurnalistului Roman Protasevici, în luna mai.

UE a adoptat, în plus, la sfârşitul lui iunie, sancţiuni economice care afectează sectoare cheie precum petrolul şi tutunul. De asemenea, UE a interzis companiilor aeriene belaruse să intre în spaţiul său aerian şi să aterizeze pe aeroporturile sale.

În urma afluxului la frontierele UE a mii de exilaţi, în principal din Orientul Mijlociu, pe care Minskul este acuzat că îl organizează din vară, UE şi-a adaptat arsenalul juridic pentru a putea viza persoanele şi societăţile care au orchestrat această criză.

Regimul lui Lukaşenko neagă că ar fi instigatorul crizei care a dus la moartea a cel puţin 12 persoane în zona frontalieră, potrivit media poloneze.

În acelaşi timp, UE vrea să-i sancţioneze şi pe operatorii din ţări terţe complice la transportul migranţilor limitându-le operaţiunile în UE prin suspendarea licenţelor, interdicţii de survol sau tranzit.

Comisia Europeană, care a depus o propunere de lege în acest sens, a evaluat săptămâna trecută la 15.000 numărul migranţilor blocaţi în Belarus, dintre care 2.000 la frontierele cu Polonia, Lituania şi Letonia.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!