Consiliul UE și Parlamentul European au declarat 2022 „Anul European al Tineretului” pentru a onora eforturile tinerilor de a depăşi decepţiile pe care le-au întâmpinat şi pe care le-a provocat criza COVID-19. Va include conferințe, evenimente, cât și campanii de informare și promovare. Un coordonator național va monitoriza activitățile la nivelul fiecărei țări, se arată în comunicatul oficial.
Programul, care a fost negociat de Parlamentul European şi de statele membre, urmează să fie aprobat oficial.
„Perioada pandemiei a fost deosebit de grea pentru tineri. Aceștia s-au confruntat cu închiderea școlilor, nu au putut, în multe cazuri, să își practice hobby-urile și au întâmpinat dificultăți în a-și vedea prietenii. Aceștia merită un An European care să îi pună în centrul atenției. Și merită să fie ascultați atunci când factorii de decizie ai UE își asumă sarcina de a elabora politicile europene”, a declarat Simona Kustec, ministrul sloven al educației.
Consiliul a reușit să obțină un angajament din partea Comisiei Europene de a implica tinerii în punerea în aplicare a Anului European, împreună cu coordonatorii naționali.
Comisia Europeană a salutat acordul politic la care au ajuns luni seară Parlamentul European și Consiliul UE de a face din 2022 „Anul European al Tineretului”. Ca urmare a anunțului făcut de președinta Ursula von der Leyen în discursul său privind starea Uniunii, Comisia Europeană a adoptat în octombrie propunerea sa oficială de a face din 2022 „Anul European al Tineretului.
Comisia va coordona pe parcursul anului 2022 o serie de activități în strânsă legătură cu Parlamentul European, statele membre, autoritățile regionale și locale, organizațiile de tineret și tinerii înșiși. Inițiativele dezvoltate în cadrul Anului European al Tineretului vor fi sprijinite cu 8 milioane de euro de la Erasmus+ și de la Corpul european de solidaritate, suplimentul dedicat Anului European al Tineretului decis de autoritatea bugetară pentru 2022.
Alte programe și instrumente ale Uniunii vor contribui, de asemenea, în mod semnificativ la obiectivele și activitățile Anului European. Tinerii europeni vor beneficia de numeroase oportunități de a dobândi cunoștințe, aptitudini și competențe pentru dezvoltarea lor profesională și pentru a-și consolida angajamentul civic pentru a modela viitorul Europei.
Reamintim că Ursula von der Leyen, a anunțat în timpul discursului său anual din plenul Parlamentului European de la Strasbourg că le va oferi tinerilor un nou program, denumit „ALMA”, care le va da posibilitatea de a lucra temporar într-un alt stat membru.
De asemenea, von der Leyen, a anunțat în timpul discursului său anual din plenul Parlamentului European de la Strasbourg că le va oferi tinerilor un nou program, denumit „ALMA”, care le va da posibilitatea de a lucra temporar într-un alt stat membru.
Anul European al Tineretului va urmări patru obiective:
- Reînnoirea perspectivelor pozitive pentru tineri, cu accentul pus pe efectele negative pe care pandemia de COVID-19 le-a avut asupra lor, subliniind în același timp modul în care tranziția ecologică și digitală și alte politici ale Uniunii oferă oportunități pentru tineri și pentru societate în general;
- Sprijinirea tinerilor prin intermediul activităților pentru tineret, în special a celor cu mai puține oportunități, care provin din medii defavorizate și diverse sau care aparțin unor grupuri vulnerabile și marginalizate, pentru a dobândi cunoștințe și competențe relevante și pentru a deveni cetățeni activi și implicați;
- Sprijinirea tinerilor pentru a dobândi o mai bună înțelegere și promovarea activă a diverselor oportunități disponibile, fie la nivelul UE, fie la nivel național, regional sau local, pentru a sprijini dezvoltarea personală, socială, economică și profesională;
- Integrarea politicii pentru tineret în toate domeniile de politică relevante ale Uniunii, în conformitate cu Strategia UE pentru tineret 2019 – 2027, pentru a încuraja introducerea perspectivei tinerilor în procesul de elaborare a politicilor.

