Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

UE va introduce sancțiuni pentru responsabilii de răpirea copiilor ucraineni. Avocata poporului rus – prima pe listă!

20 Feb. 2023, 17:13
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
20 Feb. 2023, 17:13 // În Lume //  Realitatea.md

Uniunea Europeană intenționează să extindă lista de sancțiuni împotriva rușilor. Aceasta va include oficiali ai țării agresoare care sunt implicați în deportarea copiilor ucraineni. Cel mai probabil va fi vorba, în primul rând, de Tatiana Moskalkova și Veaceslav Duhin, scrie EUobserver.

Potrivit publicației, proiectul de sancțiuni spune că vor fi impuse restricții împotriva ministrului Familiei din Bașkiria, Lenara Ivanova, șef adjunct al Guvernului Regiunii Moscova Veaceslav Duhin și a Ombudsmanului (Avocata Poporului Rus) Tatiana Moskalkova. Aceștia se vor confrunta cu o interdicție a vizelor, adică li se va interzice intrarea în țările UE, și cu o înghețare a activelor sau bunurilor pe care le au tot pe teritoriul european, pentru că au ajutat la organizarea răpirii în masă a copiilor ucraineni din teritoriile ocupate ale Ucrainei.

EUobserver precizează că Ivanova a fost „una dintre persoanele-cheie implicate în deportarea forțată a copiilor ucraineni în Rusia și în adoptarea lor ilegală ulterioară de către familiile ruse”. De asemenea, Duhin a facilitat adopția ilegală a copiilor ucraineni și a încercat să le ofere cetățenia rusă.

În același timp, Moskalkova a negat existența unor lagăre de filtrare rusești în teritoriile necontrolate de Ucraina, unde între 900.000 și 1,6 milioane de cetățeni ucraineni, inclusiv mii de copii, au fost interogați, reținuți și deportați forțat.

Restul, un număr de 59 de persoane, de pe noua listă sunt viceminiștri, deputați, senatori, procurori, lideri militari și propagandiști, ale căror nume sunt cunoscute doar de experții în Rusia din ministerele de externe ale UE.

De asemenea, este planificată introducerea de restricții împotriva militarii ruși, care sunt direct implicați în crime de război împotriva populației civile, inclusiv în Bucha, și sunt responsabili de atacurile asupra infrastructurii civile a Ucrainei.

Amintim că, pe 15 februarie, Comisia Europeană a prezentat al 10-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. În special, este planificată introducerea de restricții la exporturile din țara agresoare. Reprezentanții permanenți ai țărilor UE vor să cadă de acord asupra unui nou pachet de sancțiuni împotriva Federației Ruse pe 22 februarie.

Realitatea Live

13 Nov. 2026, 16:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
13 Nov. 2026, 16:11 // Slider //  Victoria Laur

Gerard Depardieu riscă să fie condamnat la 18 luni de închisoare cu suspendare, cu doar câteva zile înainte de începerea procesului de apel. Actorul francez renunță la contestarea depusă împotriva sentinței pronunțare în mai 2025.

Drept urmare, hotărârea va rămâne definitivă, relatează hotnews.ro. Decizia lui Depardieu vine după ce au apărut imagini în care actorul atinge femei de părți intime ale corpului în timpul filmărilor peliculei „Les Volets Verts”.

„Mi-a pus mâna pe fund. Pe amândouă fesele. Mult timp. A încercat de mai multe ori ceea ce se poate numi cu adevărat o atingere în zona intimă”, a relatat una dintre victime, care avea atunci 22 de ani. Femeia susține că i-ar fi fost atinși și sânii, iar actorul i-ar fi „băgat mâna în decolteu” de mai multe ori.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Victima afirmă că ar fi încercat să îl respingă pe Gerard Depardieu, dar fără succes.

Actorul a fost interogat și în legătură cu învinuirile privind abuzuri sexuale comise în cadrul a 11 filmări, printre care și „Turf”. Prin intermediul avocatului său, el a declarat că „neagă toate acuzațiile care ar putea intra sub incidența legii penale”.

În ultimii ani, Depardieu a fost vizat și de alte acuzații de viol și agresiune sexuală formulate de mai multe femei, inclusiv de actrița Charlotte Arnould.