În urma comasării universităților, studenții și cadrele didactice din Republica Moldova vor beneficia de condiții mai bune de studii, întrucât se va investi mai mult în modernizarea infrastructurii universitare. O spune ministrul educației și cercetării, Anatolie Topală, după anunțul făcut de Minister privind comasarea mai multor instituții superioare de învățământ. Ministrul spune că în condițiile unui număr de studenți în continuă scădere este necesară concentrarea resurselor.

Potrivit deciziei Ministerului Educației și Cercetării, Universitatea de Stat din Moldova se reorganizează prin absorbția Academiei de Administrare Publică, a Universității de Stat de Educație Fizică și Sport și a mai multor Institute din țară. Universitatea Agrară va fi absorbită de Universitatea Tehnică, potrivit ipn.md.

Academia de Studii Economice se reorganizează prin absorbția Institutului Național de Cercetări Economice. Iar Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” se reorganizează prin absorbția Universității de Stat din Tiraspol și a Universității de Stat „Grigorii Țamblac” din Taraclia. Ministrul educației spune că reorganizările sunt necesare pentru a concentra resursele și pentru a crește calitatea studiilor superioare.

„Vrem să creăm universități mari, puternice, care să ofere tinerilor oportunități educaționale. Ne dorim ca universitățile noastre să fie mai bine poziționate în clasamentele internaționale, să fie atractive pentru tineri. Modernizarea universităților va fi un proces amplu prin care ne dorim să apropiem cercetarea de predare, astfel încât studenții să beneficieze și de competența și profesionalismul cercetătorilor noștri. Avem profesori și cercetători deosebiți și vrem să concentrăm aceste resurse în universități mari, ca să oferim o șansă tinerilor să învețe acasă. Vor fi create și modernizate spațiile de studii, căminele, sălile de sport, terenurile sportive. Studenții care sunt înmatriculați la un program de studii, vor continua exact același program, iar dacă studiile lor sunt contra taxă, aceste taxe vor fi păstrate”, a spus Anatolie Topală în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Reorganizarea instituțiilor de învățământ presupune transferul studenților, al personalului academic și auxiliar, transferul patrimoniului. Procesul de reorganizare este planificat între perioada de absolvire a studiilor și începutul noului an de studii. Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, spune că reforma este una necesară în condițiile unui număr tot mai mic de studenți.

„În 2007 am avut în Republica Moldova 132 de mii de studenți, în 2015 – 92 de mii de studenți, în 2020 – 53 de mii. Studiile de calitate pot fi obținute în universitățile unde există infrastructură și capital uman. În urma reformei, am putea să ne concentrăm mai mult asupra investițiilor făcute în instituțiile superioare. Trebuie să investim în oameni și în infrastructură, doar așa vom putea oferi condiții și studii de calitate”, a spus rectorul USM, Igor Șarov.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, în acest an sunt alocate 700 de milioane de lei pentru modernizarea universităților.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!