Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Unii acceptă, alții contestă, ultimii propun. Consultări la legea pieței produselor petroliere, demarată la Parlament

28 Iul. 2021, 14:59
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
28 Iul. 2021, 14:59 // Politica //  Realitatea.md

Legea privind piața produselor petroliere trebuie să asigure un echilibru între interesul consumatorului și funcționalitatea sistemului petrolier. Petroliști, experți și persoanele interesate au venit cu propuneri în cadrul consultărilor publice cu referire la amendamentele asupra legii menționate. Potrivit acestora, e nevoie să se intervină și pe metodologie, și pe marja comercială specifică adoptată, transmite IPN.

Eugen Carpov, director ANRE, crede că noul proiect de lege constituie o temelie foarte bună, cu elementele care readuc logica inițială – ca prețurile să fie plafonate de ANRE, nu de fiecare companie, să existe o transparență totală și o corectitudine în formarea prețuirilor și nimeni să nu aibă întrebări.

Ana Groza, director executiv la Asociația Investitorilor Străini, susține că nu se acceptă reglementarea excesivă a pieței, având în vedere angajamentele internaționale și Constituția țării. Dar pentru că se insistă cu plafonarea prețurilor, Asociația va contribui la procesul de elaborare a amendamentelor, ca să asigure o calitate bună a proiectului. Una dintre propuneri ar fi ca marja comercială specifică pentru următoarea perioadă, următorul an calendaristic, să fie ajustată inclusiv la impactul indicelui prețurilor de consum și la cursul valutar. Marja comercială specifică urmează să includă toate costurile variabile și fixe relevante ale companiilor, marja de transport primar, inclusiv transportul până în stații, costurile de depozitare, manipulare și costurile adiționale obligatorii.

Cornel Constantinescu, reprezentant Petrom Moldova, spune că nu este necesar să existe coeficient de eficientizare. În opinia sa, dacă o companie are costuri mai mari, automat va fi obligată să micșoreze prețurile. Cei care au avut costuri mai mici deja au făcut această eficientizare.

Mariana Solomon, reprezentantă Bemol Retail, consideră că nu este potrivită noțiunea de „cumpărător cu ridicata”. Consumul propriu cu ridicata creează o practică netransparentă, și anume fenomenul stațiilor mini-peco. Este o abordare defectuoasă, care determină vânzarea înafara oricăror reglementări și licențieri. Aceasta creează condiții discriminatorii pe piața cu amănuntul. Un alt aspect ține de fixarea prețului. Compania este de acord ca prețurile să fie fixate de ANRE o dată la 15 zile. În acest fel consumatorii vor vedea efectul vizibil al reglementărilor.

Victor Parlicov, expert în energetică, dezaprobă propunerea de reducere a spațiului de stocare, de la 5000 la 1000 de tone, menționând că acest lucru vine în contradicție cu tendința de transpunere a directivei cu privire la securitatea stocurilor. În opinia sa, e nevoie nu doar de spații de stocare, dar și de stocuri, și nu de 5000 de tone, dar stocuri pentru 60 de zile, în conformitate cu directiva europeană.

Legea cu privire la plafonarea prețurilor la produsele petroliere a fost promulgată de președintele Maia Sandu, la 5 mai 2021. Atunci, șefa statului a declarat că legea venită de la Parlament conține prevederi confuze, probabil introduse acolo intenționat de anumiți deputați, dar a decis că e mai bine să o semneze așa cum este și să se vină cu redactări imediat după alegeri. Noul Parlament va trebui să îmbunătățească această lege și, împreună cu Guvernul, să facă ordine în domeniu.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 14:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 14:29 // Slider //  Daniela Baranovschi

Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.

„Vulcanismul pe Marte a început în urmă cu 4,5 miliarde de ani și se observă, prin datarea lavei, că rata de erupție a scăzut mult de 2 miliarde de ani încoace, deși cele mai recente erupții au o vechime de câteva zeci de milioane de ani”, a explicat Daniel Mege de la Centrul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei Poloneze de Științe, cercetător la Universitatea Berna din Elveția și autorul principal al unui studiu publicat joi în revista Sciences Advances. Ar fi oare Marte, așadar, pe cale „să adoarmă” din punct de vedere vulcanic?

Pentru a afla mai multe informații, o echipă internațională, condusă de Alexander Trokhimovskiy de la Institutul de Cercetări Spațiale din cadrul Academiei de Științe din Rusia, a contribuit la apropierea ‘observațiilor geologice de observațiile atmosferice’, a subliniat Daniel Mege, scrie Agerpres.

Clorură de hidrogen

Pentru a răspunde acestor întrebări, oamenii ar trebui să călătorească pe Marte și să se apropie de Alba Mons. Pe suprafața din jurul acestui vulcan gigantic, al cărui crater are o circumferință de 1.600 de kilometri, au fost reperate fisuri ce datează din urmă cu 1 milion de ani – un interval infim prin prisma timpului geologic.

În același timp, la doi kilometri deasupra acestor fisuri, în atmosfera marțiană, sonda spațială Trace Gas Orbiter (TGO) din misiunea ExoMars a Agenției Spațiale Europene (ESA) a măsurat concentrația clorurii de hidrogen, un gaz de origine vulcanică.

În atmosfera marțiană, prezența acestui gaz variază în funcție de anotimp: concentrația atinge nivelul maxim în timpul iernii din emisfera nordică, apoi dispare aproape complet în timpul verii – un fenomen cauzat, cel mai probabil, de ciclurile prafului și ale apei de pe „Planeta Roșie”.

Însă oamenii de știință au detectat o excepție de la acest tipar: concentrații mari de clorură de hidrogen au fost măsurate și la începutul verii, deasupra unor fisuri vulcanice de pe pantele vulcanului Alba Mons.

„Colegii noștri care se ocupă de studierea atmosferei nu reușeau să explice această concentrație prin modelele chimice”, a dezvăluit Daniel Mege.

Acest specialist în geologie și planetologie s-a folosit atunci de „intuiția sa de geolog”.

Pe Terra, atunci când sunt analizate cele mai abundente gaze dintr-un vulcan activ, sulful este primul descoperit, abia apoi urmează clorura de hidrogen, în cantități mai mici. „Însă acest raport se inversează în perioadele de repaus ale vulcanilor”, a subliniat Daniel Mege.

„Mai știm, de asemenea, grație meteoriților marțieni căzuți pe Terra, că magma marțiană este de patru ori mai bogată în clorură decât magma terestră”, a adăugat el.

Încă din acest stadiu al cercetărilor, o concluzie se impune: cercetătorii tocmai au detectat un semnal al vulcanismului latent.

„Marte nu este o planetă moartă din punct de vedere geologic în profunzimile sale, ci se află pur și simplu în stare de somn”, a rezumat ESA într-un comunicat.

Circulație hidrotermală

Această concluzie deschide noi perspective legate de apariția vieții pe Marte, o chestiune care preocupă comunitatea științifică de multă vreme.

Atmosfera planetei Marte este extrem de ostilă vieții terestre, atât din cauza temperaturilor scăzute, cât și a radiațiilor ridicate. Însă situația ar putea fi diferită sub scoarța marțiană.

„Atunci când ai un sistem magmatic, există o circulație hidrotermală care se declanșează. Este vorba despre apa caldă din adâncime, vapori care urcă prin fisuri până la suprafață. De altfel, într-un astfel de cadru noi credem că viața a apărut pe Terra. Avantajul acestor sisteme hidrotermale este că poți avea condiții de temperatură, de presiune, care sunt stabile în timp și independente de ceea ce se petrece în atmosferă. Or, scoarța marțiană și scoarța terestră au aproape aceeași compoziție, același tip de roci. A fost nevoie de doar câteva milioane de ani pentru ca viața să apară pe Terra, putem să ne imaginăm că același lucru s-ar putea întâmpla și pe Marte”, a sugerat Daniel Mege.

„Marea întrebare de acum înainte este următoarea: oare această viață a putut să se dezvolte și să se mențină pe termen lung, chiar până în zilele noastre? Răspunsul, așa cum se întâmplă adeseori, va veni odată cu trecerea timpului”, a concluzionat autorul principal al studiului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!