Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0.2307%
  • USD
    18.0106
    0.377%
  • RUB
    0.2210
    1.267%
  • RON
    3.7789
    0.0582%
  • UAH
    0.3998
    0.3252%

Toate știrile

23 octombrie 2026

Uniunea Europeană se pregăteşte de cel de-al 12-lea pachet de sancţiuni ce vor viza Rusia

18 Sept. 2023, 20:38
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
18 Sept. 2023, 20:38 // În Lume //  Ursu Ana

Uniunea Europeană se pregăteşte de cel de-al 12-lea pachet de sancţiuni ce vor viza Rusia, pe fondul războiului din Ucraina, scrie Digi24 cu referire la Bloomberg.

Noile măsuri, care ar putea fi prezentate încă de luna viitoare, ar include restricţii la achiziţiile de diamante ruseşti şi, eventual, o propunere mult aşteptată de a folosi profiturile generate de activele îngheţate ale băncii centrale ruse pentru a ajuta Kievul, scrie Bloomberg, citând persoane care au cunoştinţă despre aceste discuţii. G7, grupul celor mai puternice economii democratice din lume, plănuieşte, la rândul său, să impună unele interdicţii comerţului cu diamante din Rusia.

Un grup de state membre, inclusiv Polonia şi Țările Baltice, doresc să meargă chiar mai departe, au declarat sursele Bloomberg. Grupul a cerut sancţiuni suplimentare pentru gazul natural lichefiat şi serviciile IT printre măsurile pe care ar dori să le vadă într-o nouă propunere de sancţiuni.

Acest grup de ţări a îndemnat, de asemenea, la restricţii în sectorul nuclear rusesc. Însă aceste încercări de noi sancţiuni au întâmpinat rezistenţă de multe ori până acum, deoarece prea multe state membre se opun, notează Bloomberg.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Unele ţări susţin că nu mai există prea multe opţiuni, pe fondul apelurilor de a se asigura punerea în aplicare a restricţiilor existente deja. Încercările anterioare de a sancţiona comerțul cu diamante ruseşti în Europa au întâmpinat rezistenţă din partea unor ţări importatoare importante, precum Belgia, care au susţinut că o simplă interdicţie, fără un acord global, doar ar transfera comerţul profitabil cu pietre preţioase în altă parte.

Mecanismul pregătit de G7 vizează monitorizarea pietrelor preţioase la nivel transfrontalier, precum şi introducerea unei interdicţii care vizează direct achiziţiile, începând cu 1 ianuarie, şi a unei interdicţii indirecte, care ar intra în vigoare mai treptat. Noul pachet ar putea veni în prima jumătate a lunii octombrie sau ar putea fi anunţat în timpul unui summit UE-SUA planificat pentru luna viitoare, fără să fi fost stabilită încă o dată pentru această reuniune.

De asemenea, orice nou pachet va include probabil şi alte măsuri pentru a reduce capacitatea Rusiei de a ocoli sancţiunile UE prin intermediul unor ţări terţe precum Emiratele Arabe Unite şi Turcia. În cadrul negocierilor, Comisia Europeană va prezenta în săptămânile următoare şi propuneri de introducere a unei taxe pe profitul excepţional generat de activele îngheţate ale băncii centrale ruse, în ciuda opoziţiei Băncii Centrale Europene. Preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, va face probabil presiuni în favoarea impozitului excepţional, aşa cum a mai propus, însă statele membre şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la stabilitatea juridică şi financiară a unei astfel de măsuri. Având în vedere că aproximativ 200 de miliarde de euro din activele băncii centrale ruseşti sunt îngheţate, unii lideri europeni au solicitat ca o parte din această sumă să fie destinată reconstrucţiei Ucrainei.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 14:58
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
23 Oct. 2026, 14:58 // Societate //  Realitatea.md

Salariile profesorilor ar urma să crească cu 11–15% în urma implementării noii legi a salarizării, iar pentru unii dascăli majorarea ar putea ajunge până la 25%, dacă vor avea atribuții suplimentare în cadrul instituțiilor de învățământ. Precizările au fost făcute de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul emisiunii «Территории свободы» de la RealitateaTV.

Potrivit oficialului, noul sistem va modifica ierarhia de salarizare în sectorul public, prin reducerea intervalului de la 15 la 12 niveluri. În această ierarhie, cadrele didactice, inclusiv profesorii universitari, precum și alți angajați din sectorul social vor beneficia de o reevaluare a poziției.

Perciun a explicat că majorarea de 11–15% va fi calculată în raport cu veniturile totale pe care profesorii le au în prezent, inclusiv salariul, sporurile pentru performanță și specificul activității, precum și plata suplimentară de 1.300 de lei acordată angajaților din sectorul public.

Pentru anumite categorii de profesori, veniturile ar putea crește cu până la 25%, datorită includerii unor responsabilități suplimentare în sistemul de sporuri pentru performanță. Este vorba despre cadrele didactice care îndeplinesc și alte sarcini în școală, precum conducerea unei catedre, participarea la proiecte suplimentare, activitatea în comisii multidisciplinare sau responsabilitățile legate de educația incluzivă.

Ministrul a precizat însă că numărul profesorilor care vor beneficia de aceste sporuri pentru performanță va fi mai mic decât în sistemul actual.

„Pentru toți, majorarea va fi de 11–15% din venitul total pe care îl au în prezent. Pentru unii, care îndeplinesc și funcții suplimentare în școală, creșterea ar putea ajunge la aproximativ 25%”, a declarat Dan Perciun.

Noua lege, care ar urma să fie implementată din 1 ianuarie 2027, urmărește să reevalueze poziția profesorilor în ierarhia de salarizare și să recompenseze suplimentar cadrele didactice care, pe lângă activitatea de predare, își asumă responsabilități suplimentare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Salariile bugetarilor, inclusiv ale profesorilor, urmau să crească de la 1 septembrie 2026, în medie cu 10% până la 20% (cu unele categorii ajungând până la 30%), așa cum a promis PAS în campania electorală din 2025. În august, Guvernul a anunțat că nu sunt bani la buget și majorările au fost amânate pentru 1 ianuarie 2027. Pentru a compensa această amânare, Guvernul a stabilit plăți unice pentru angajații bugetari cu un salariu brut lunar de sub 20.000 de lei: 4.000 de lei – pentru angajații din învățământ; 3.000 de lei – pentru angajații din sănătate, asistență socială, apărare, ordine publică, cultură, justiție și administrație publică; 2.000 de lei – pentru personalul tehnic și muncitor