Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

„Valea Prutului – vatră de civilizație românească”, acum pe Instagram şi Facebook! VIDEO de la filmările proiectului

02 Sept. 2024, 18:35
 // Categoria: Valea Prutului // Autor:  Realitatea.md
02 Sept. 2024, 18:35 // Valea Prutului //  Realitatea.md

Filmările proiectului „Valea Prutului – vatră de civilizație românească”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României, sunt în plină desfășurare. Jurnalista Ecaterina Covali și echipa de producție au vizitat deja mai multe dintre cele 10 localități amplasate la 30 de kilometri de frontiera dintre Republica Moldova și România, pentru a relata despre viața și preocupările oamenilor locului.

Localnici din Duruitoarea, Cahul și Leova din Republica Moldova și Iași, Bivolari și Huși din România au relatat despre istoria satelor și orașelor lor, pasiunile pe care le au, grijile cotidiene și legăturile pe care le au cu prietenii, rudele sau vecinii de pe celălalt mal al Prutului.

„Unirea e aproape, același popor, aceeași limba, aceeași istorie, ne-am convins vizitând zece localități învecinate de pe ambele maluri ale Prutului, am văzut asta cu ochii noștri. Avem aceiași eroi istorici, aceiași sfinți care ne protejează, aceiași oameni, sufletiști, omenoși, cu tradiții și valori comune, adevăr ce nu poate fi șters ascuns sau uitat”, spune Ecaterina Covali, realizatoarea proiectului.

În același timp, echipa proiectului al lansat pagini de Facebook și Instagram, unde va relata despre oamenii din Valea Prutului.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Valea Prutului (@valeaprutuluiproject)

Concomitent, se realizează și studiul cantitativ social, prin intermediul unui sondaj de opinie. Acesta se va baza pe un eșantion generos, care va permite realizarea unor comparații între localitățile din România și cele din Republica Moldova. Chestionarul se va referi la subiecte socio-cultural, legate de viața, munca, hrana și obiceiurile oamenilor din comunitățile alese.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Valea Prutului – vatră de civilizație românească” este proiectul inițiat de organizația non-guvernamentală INFO LIVE și finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României. ONG-ul își propune să promoveze identitatea românească a cetățenilor din Republica Moldova și unitatea valorilor. În total, vor fi lansate 10 reportaje din cinci localități din Republica Moldova și cinci localități din România, situate în apropiere de Prut.

INFO LIVE a implementat în ultimii trei ani 14 proiecte. Inițiativele s-au referit la consolidarea rolului mass-media în societate, dezvoltarea capacităților instituționale ale redacțiilor și ale jurnaliștilor, educarea unei societăți mai reziliente și mai informate, care să-și poată apăra drepturile și libertățile.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!