Un cetățean al Republicii Moldova a fost rănit în urma atacului produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie asupra punctului de trecere Starokazacie din regiunea Odesa, aflat în imediata apropiere a frontierei cu Republica Moldova. Potrivit informațiilor confirmate până la această oră, moldoveanul a avut de suferit în urma atacului, însă a refuzat să fie internat în spital. Acesta și-a continuat ulterior deplasarea cu automobilul spre Chișinău.
Atacul s-a soldat și cu victime fatale. Autoritățile precizează că cele două persoane care și-au pierdut viața sunt cetățeni ai Ucrainei. Până în prezent, nu există informații despre cetățeni ai Republicii Moldova printre persoanele decedate. Totodată, sunt în curs de verificare informațiile privind eventualele mijloace de transport înmatriculate în Republica Moldova care ar fi fost avariate sau distruse în timpul atacului.

Un atac cu drone a avut loc în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei Republicii Moldova cu Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. În urma atacului, infrastructura punctului ucrainean a fost afectată, iar doi oameni au murit și alți doi au fost răniți. Rusia a recunoscut oficial că a atacat ”Starokazacie”. Moscova justifică bombardamentul prin faptul că infrastructura punctului de control ar fi fost folosită pentru tranzitul și livrarea transporturilor militare occidentale destinate Forțelor Armate ale Ucrainei.
Ministerul Afacerilor Externe a condamnat ferm atacurile Federației Ruse asupra Ucrainei.
