2 225 406,82 lei, atât a costat proiectul de iluminare publică stradală în comuna Risipeni, raionul Fălești, care a fost modernizat cu sprijinul Agenția pentru Eficiență Energetică.
Potrivit AEE, rezultatele au fost posibile în cadrul proiectului „Implementarea măsurilor de eficiență energetică în cadrul sistem de iluminat public din comuna Risipeni”.
„Pe perioada implementării, beneficiarului i-a fost asigurată asistența tehnică ce include raportul de audit energetic, elaborarea devizului de cheltuieli, expertiza documentației de deviz, expertiza tehnică a clădirii și servicii de supraveghere tehnică”, anunță AEE.
Amintim că, AEE este autoritatea administrativă în subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii și are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.



