Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Platforma Demnitate și Adevăr s-a lansat în campanie – Promisiunile făcute cetățenilor

02 Iun. 2021, 16:31
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
02 Iun. 2021, 16:31 // Alegeri //  Realitatea.md

Platforma Demnitate și Adevăr s-a lansat astăzi în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. La eveniment au participat deputații, primarii, consilierii locali și președinții organizațiilor teritoriale a Platformei DA. Potrivit formațiunii, aceste alegeri sunt cruciale pentru Republica Moldova, care trebuie să rămână pe calea apropierii de UE.

„Putem spune cu mândrie că fracțiunea Platformei DA a fost cea mai prolifică, cea mai bătăioasă, cea mai activă fracțiune din Parlament și, cu siguranță la fel va fi și în Parlamentul viitor. Echipa parlamentară a Platformei DA a elaborat aproape 200 de inițiative legislative, a condus mai multe comisii de anchetă și am fost mereu în prima linie în lupta pentru a remedia impactul crizei multiple cu care s-a confruntat Republica Moldova în ultima perioadă. Avem multe proiecte în desfășurare care trebuie continuate și o vom face cu multă abnegație în Parlamentul viitor”, a declarat Dinu Plîngău.

În cadrul evenimentului, Alexandr Slusari a făcut promisiuni cetățenilor, menționând că în următorii patru ani, localitățile rurale din Republica Moldova trebuie să fie asigurate cu gazoducte, apeducte și canalizare, precum și cu iluminat stradal și sistemul modern de evacuare a deșeurilor.

Este o mare rușine să avem în secolul 21 jumătate de sate fără acces la sistem centralizat de aprovizionare cu apă și doar 4 procente din localități rurale cu acces la canalizare, a declarat Slusari.

Evenimentul a urmat cu intervențiile foștilor deputați Stela Macari, Igor Munteanu, Inga Grigoriu și Maria Ciobanu.

De asemenea, președintele Platformei DA, Andrei Năstase, a promis moldovenilor că formațiunea pe care o conduce este un garant al unui nou început.

Suntem artizanii integrării europene și a reîntregirii inteligente, deștepte, începute imediat prin instituții și proiecte economice comune, de infrastructură și energetice, de media și culturale, de omogenizare a legislației pe principii comunitare, de combatere a infracționalității transfrontaliere și a corupției de către instituții comune de drept și anticorupție, precum DNA, a menționat Năstase.

Realitatea.md amintește că pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 CEC a înregistrat 10 concurenți electorali, iar șapte dosare se află în proces de examinare.

Termenul limită de depunere a documentelor e 11 iunie 2021.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 15:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
30 Oct. 2026, 15:23 // Slider //  Cătălina Boico

Importurile de tractoare agricole în Republica Moldova s-au majorat în 2026, în pofida dificultăților cu care se confruntă sectorul agricol. Numai în primele nouă luni ale anului, în țară au fost aduse 3.714 tractoare agricole pe roți, mai multe decât în întregul an 2025, când au fost importate 3.325 de unități, potrivit unei analize realizată de economistul Iurie Rija, care arată că piața utilajelor agricole este dominată de tehnica nouă din China și de tractoarele second-hand din Japonia, potrivit BANI.MD.

Potrivit economistului, în perioada ianuarie 2025 – septembrie 2026, Republica Moldova a importat 40.308 unități de tehnică din categoria vamală care include tractoare agricole, motocultoare, tractoare pe șenile și capete tractor pentru transportul rutier. Valoarea totală declarată la vamă a acestora a constituit 122,8 milioane de euro.

Din această sumă, aproximativ 84,7 milioane de euro au reprezentat importuri de tehnică agricolă, iar alte 37,8 milioane de euro au revenit capetelor tractor utilizate în transportul rutier.

În total, în cele 21 de luni analizate au fost importate 7.039 de tractoare agricole pe roți, în valoare de 79,1 milioane de euro, 31.822 de motocultoare, evaluate la 4,6 milioane de euro, și 13 tractoare agricole pe șenile, în valoare de aproape un milion de euro.

Analiza scoate în evidență o schimbare a structurii importurilor. Dacă în 2025 tractoarele agricole pe roți reprezentau aproximativ 16% din numărul unităților de tehnică agricolă importate, în primele nouă luni ale anului 2026 ponderea acestora a urcat la 20,5%, luând în calcul și tractoarele pe șenile.

Totodată, ritmul mediu lunar al importurilor de tractoare agricole pe roți a crescut de la 277 de unități în 2025 la aproximativ 413 unități în perioada ianuarie–septembrie 2026, ceea ce reprezintă un avans de circa 49%.

Rija avertizează însă că această comparație trebuie interpretată cu prudență, deoarece importurile de utilaje agricole sunt sezoniere, iar datele pentru 2026 nu includ ultimul trimestru. O evaluare exactă a dinamicii va putea fi făcută după publicarea rezultatelor pentru întregul an sau prin compararea acelorași luni din ambii ani.

Un alt rezultat al analizei este dominația Chinei pe piața tractoarelor noi. Potrivit sursei citate, din cele 7.052 de tractoare agricole importate în perioada analizată, inclusiv cele pe șenile, 4.150 au fost fabricate în China, ceea ce reprezintă 58,9% din total.

Japonia ocupă poziția a doua, cu 2.083 de tractoare și o cotă de 29,5%. Spre deosebire de China, care livrează aproape exclusiv echipamente noi, Japonia domină segmentul utilajelor la mâna a doua. Din cele 2.083 de tractoare japoneze, 2.047 erau deja utilizate.

Prin urmare, cele două țări asigură împreună aproximativ 88,4% din tractoarele agricole importate de Republica Moldova.

Alți furnizori importanți sunt India, cu 164 de unități, Turcia, cu 143, Marea Britanie, cu 123, Franța, cu 102, și Italia, cu 97 de tractoare.

Diferențele de preț sunt considerabile. Potrivit datelor analizate de Iurie Rija, valoarea vamală medie a unui tractor agricol de mică putere, de până la 37 kW, este de aproximativ 2.455 de euro. Pentru tractoarele din categoria 37–130 kW, valoarea medie urcă la 21.438 de euro, iar utilajele de peste 130 kW ajung la aproape 100.000 de euro.

Cele mai scumpe sunt tractoarele destinate exploatațiilor agricole mari. Deși acestea reprezintă numai 4,2% din totalul tractoarelor importate, generează peste 37% din valoarea importurilor de tractoare agricole.

Economistul menționează și un caz aparte: un tractor pe șenile de mare putere a fost importat la o valoare vamală de aproximativ 484.000 de euro, reprezentând singur peste jumătate din valoarea tuturor tractoarelor agricole pe șenile importate în perioada analizată.

Piața este puternic concentrată și în ceea ce privește companiile importatoare. Din cele 120 de firme care au introdus în țară tractoare agricole, primele cinci au asigurat 53,6% din totalul unităților.

Liderul este Ozonteh Impex SRL, cu 1.096 de tractoare importate, urmată de Agropiese Tgr Grup SRL, cu 847 de unități, Radu-Promo SRL, cu 695, Eximotor SA, cu 591, și Vatavu Grup SRL, cu 550.

În segmentul motocultoarelor, dominația este și mai pronunțată. Aproape 99,7% din cele 31.822 de unități provin din China, iar patru companii — Radu-Promo, Vatavu Grup, Olisgrup și Radu-Promo New – concentrează circa 83% din importuri.

Rija observă că prețul vamal mediu al unui motocultor nou este de aproximativ 145 de euro, însă atrage atenția că valoarea declarată la import nu reprezintă prețul final achitat de cumpărător. Aceasta nu include TVA și adaosul comercial, iar în unele categorii valorile neobișnuit de mici pot reflecta diferențe de echipare, clasificare sau evaluare vamală.

În ceea ce privește tehnica second-hand, aceasta reprezintă aproximativ 30,4% din importurile de tractoare agricole pe roți. Situația este diferită în transportul rutier, unde peste 90% dintre capetele tractor importate sunt utilizate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!