Curs valutar
  • EUR
    20.1209
    0.3484%
  • USD
    17.2482
    0.6633%
  • RUB
    0.2071
    0.2414%
  • RON
    3.8323
    0.488%
  • UAH
    0.3856
    0.5446%

Toate știrile

25 august 2026

Viața devine mai scumpă în Transnistria. Se majorează tarifele la serviciile comunale și transport

26 Mai 2026, 11:27
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
26 Mai 2026, 11:27 // Actualitate //  Victoria Laur

Tarifele pentru serviciile comunale se majorează în stânga Nistrului. Locuitorii regiunii vor plăti mai mult pentru transport public, gaz, lumină, apă și încălzire, începând cu 1 ianuarie 2027.

Decizia a fost aprobată de pretinsul cabinet de miniștri al regiunii. Majorările constituie între 2% și 6%, în funcție de tipul serviciului comunal furnizat.

Conform hotărârii, un metru cub de gaz va costa 1,75 de ruble transnistrene, cu 5 copeici mai mult decât în 2026.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Curentul electric va costa 1,59 ruble transnistrene pentru kW. Actualmente, tariful este de 1,45. Costul apei se majorează de la 9,75 de ruble transnistrene la 10,23 pentru un metru cub, iar tariful serviciilor de canalizare rămâne neschimbat – 8,36 de ruble transnistrene.

Cetățenii care utilizează apa pentru irigare vor achita cu 6 copeici mai mult. Tariful va ajunge la 2,75 de ruble transnistrene.

La Tiraspol încălzirea a costa 754,42 de ruble transnistrene pentru Gcal, comparativ cu 730,36 în acest an. La Bender suma va constitui 691,64 de ruble transnistrene, față de 673,40 actualmente.

În același timp, crește și tariful pentru călătoriile cu troleibuzul cu 8 copeici. Locuitorii din stânga Nistrului vor plăti 4,48 de ruble transnistrene pentru bilet.

Realitatea Live

25 Aug. 2026, 13:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
25 Aug. 2026, 13:05 // Slider //  Realitatea.md

Impasul SUA în conflictul său cu Iranul și invazia Rusiei în Ucraina au scos în evidență limitele marilor puteri, a declarat secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, informează marți EFE, citat de Agerpres.ro.

Într-un interviu acordat Financial Times, publicat marți, Guterres – al cărui mandat este la final, după un deceniu la conducerea ONU – a descris o lume care se reconfigurează în contextul declinului hegemoniei SUA, ascensiunii noilor puteri și experiențelor conflictelor începute din proprie inițiativă.

”Este timpul ca marile puteri să înțeleagă limitele puterii lor. Dacă ne uităm la evenimentele recente, capacitatea marilor puteri de a-și impune voința sau forța în diverse situații a fost sever limitată”, a subliniat el.

”Uitați-vă ce s-a întâmplat cu Rusia și Ucraina”, a spus el, referindu-se la invazia din 2022, despre care Moscova a estimat că va dura doar câteva zile.

”Uitați-vă ce s-a întâmplat cu Statele Unite și Iranul”, a adăugat Guterres, menționând că Washingtonul se aștepta ca Teheranul să capituleze după atacul din februarie, dar șase luni mai târziu regimul iranian rezistă și a închis Strâmtoarea Ormuz.

”Marile puteri trebuie să înțeleagă că lucrurile s-au schimbat; importanța diferitelor țări a variat”, a subliniat Guterres, considerând că aceste eșecuri sunt parte a tranziției de la ordinea condusă de SUA după Războiul Rece la o lume multipolară.

Fostul prim-ministru portughez, în vârstă de 77 de ani, nu a acordat prea mult credit ideii că, Consiliul pentru Pace al președintelui american Donald Trump – grup de lideri internaționali creat pentru a media un acord între Israel și gruparea teroristă palestiniană Hamas – ar putea rivaliza cu Consiliul de Securitate al ONU.

”Cu toate dificultățile care pot exista (pentru ONU), adevărul este că, dacă ne uităm la ce se întâmplă în Gaza, la măsurile luate și la progresele înregistrate, să fim sinceri: nu ONU ar trebui să fie îngrijorată. Alții ar trebui să fie îngrijorați de ceea ce fac”, a remarcat el.

Guterres a recunoscut că a fost dificil să medieze în războaiele din Ucraina, Gaza și Iran. Consiliul de Securitate a fost practic paralizat, a declarat el, deoarece SUA și Rusia – doi dintre cei cinci membri permanenți cu drept de veto – l-au blocat în timp ce își urmăreau propriile obiective. De asemenea, Guterres a recunoscut că ONU a fost retrogradată la un rol secundar în războiul civil din Sudan, având în vedere că actorii externi care intenționează să saboteze procesul au profitat de impasul Consiliului de Securitate pentru a interveni în lupte.

”Capacitatea noastră de a exercita influență a fost drastic diminuată’ de lipsa unui Consiliu de Securitate capabil să ceară țărilor ‘să se comporte corect (sau să se confrunte cu sancțiuni)”, a adăugat secretarul general al ONU.

Cu toate acestea, Guterres a negat că ONU ar fi abandonat ideea de mediere.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!