VIDEO Accident în centrul Chișinăului: Un motociclist a fost rănit după ce s-a lovit cu o mașină
Un accident rutier s-a produs luni, 15 iunie, în centrul Capitalei, la intersecția străzilor Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și Mircea cel Bătrân, unde o motocicletă s-a ciocnit cu un automobil. În urma impactului, motociclistul a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Ambele vehicule au fost avariate, iar automobilul implicat a fost ulterior tractat de la fața locului.
Un martor ocular, aflat în zonă în momentul producerii accidentului, a declarat pentru Realitatea că motociclistul ar fi traversat intersecția pe culoarea verde a semaforului, în timp ce automobilul ar fi pătruns pe roșu. Acesta a mai precizat că motocicleta nu circula cu viteză excesivă.
De cealaltă parte, șoferul mașinii neagă aceste afirmații și susține că nu el s-ar fi aflat la volan în momentul impactului.
Poliția a intervenit la fața locului și urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.
Norvegia vrea ca până în 2028 să aibă un plan pentru dezvoltarea infrastructurii miniere la complexul Fen, considerat cel mai mare zăcământ cunoscut de pământuri rare din Europa. În ultimii ani, proiectul a fost întârziat din cauza preocupărilor legate de impactul asupra mediului, scrie antena3.ro.
Complexul Fen se află la aproximativ 150 de kilometri sud-vest de Oslo, iar specialiștii cred că acesta ar conține aproximativ 15,9 milioane de tone de oxizi de pământuri rare, printre care neodim și praseodim. Aceste materiale sunt cruciale pentru fabricarea vehiculelor electrice și turbinelor eoliene.
Compania Rare Earths Norway (REN) deține drepturile de exploatare și a transmis recent că la suprafață vor fi necesare instalații pentru procesarea mineralelor, însă mina propriu-zisă va fi „invizibilă”. Compania susține că activitățile de extracție și zdrobire a rocii se vor desfășura în subteran.
Potrivit experților, zăcământul Fen reduce dependența Europei de China pentru aceste elemente esențiale.
De altfel, descoperirea a fost făcută în anul 2024 de compania minieră Rare Earths Norway.
La fel ca în restul Europei, proiectele de infrastructură din Norvegia, inclusiv parcurile eoliene terestre, s-au confruntat cu opoziția grupurilor de interese din domeniul mediului și al agriculturii, ceea ce a întârziat dezvoltarea.
Cel mai probabil, producția ar urma să înceapă la sfârșitul anului 2031, a transmis compania Rare Earths Norway.
Până în 2032, producția ar urma să ajungă la 800 de tone de NdPr, adică aproximativ 5% din cererea Uniunii Europene.
Pământurile rare sunt utilizate la fabricarea unor produse precum telefoane mobile, mașini electrice și avioane de luptă și sunt considerate materii prime critice de către Uniunea Europeană.

Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.