Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

VIDEO Alcoolul și neobrăzarea i-au „furat” dreptul de a conduce. Ce „păcate” mai are șoferul

30 Nov. 2021, 14:17
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
30 Nov. 2021, 14:17 // Societate //  Realitatea.md

Un conducător auto în vârstă de 35 de ani din sudul țării riscă să rămână fără permisul de conducere după ce a fost somat că conducea cu viteză, iar mai mult de atât a refuzat și testarea alcoolscopică. Potrivit informațiilor, incidentul a avut loc luni, 29 noiembrie, în orașul Cimișlia.

„Ofițerii Direcției patrulare Sud aflându-se la menținerea și asigurarea ordinei publice în orașul Cimișlia, au observat un autovehicul care circula haotic și cu viteză prin localitate. Conducătorul auto a fost somat de nenumărate ori să oprească mijlocul de transport, însă acesta a ignorat cerințele agenților de patrulare și și-a continuat destinația”.

La scurt timp, mașina a fost stopată.

„La volan se afla un bărbat de 35 de ani, iar fiindu-i propusă procedura de a trece testarea alcoolscopică pentru depistarea stării de ebrietate și naturii ei, acesta categoric a refuzat. În urma verificării sistemului de date, inspectorii de patrulare au constatat că bărbatul este dat în căutare de către un executor judecătoresc pentru neachitarea la timp a unor plăți”.

Ulterior, conducătorul auto a fost escortat la Inspectoratul de poliție Cimișlia, iar pe numele acestuia a fost pornit un dosar penal pentru refuzul de a trece testarea alcoolscopică și un dosar administrativ pentru neîndeplinirea de către conducătorul de vehicul a indicaţiei legale dată de agentul de circulaţie de a opri vehiculul.

„Pentru refuzul de a trece testarea alcoolscopica, riscă muncă nemunerată în folosul comunității de până la 240 de ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport, iar pentru nestoparea mașinii la indicațiile polițiștilor, riscă amendă de la 17.500 până la 25.000 de lei, muncă nemunerată în folosul comunității pe o durată de la 40 la 60 de ore, cu privarea de dereptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 6 luni la 1 an”, se mai arată în nota informativă a INSP.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 15:13
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 15:13 // Slider //  Ana Panaguța

Estonia a devenit cea mai recentă ţară care a declarat că nu va permite sportivilor ruşi sau belaruşi să concureze pe teritoriul său, ca urmare a războiului în curs din Ucraina, informează news.ro.

Această decizie vine după ce Norvegia, Finlanda şi Canada au făcut anunţuri similare.

Aceste măsuri au loc pe fondul unei reacţii negative din ce în ce mai puternice faţă de readmiterea sportivilor din Rusia şi Belarus.

În septembrie, Federaţia Internaţională de Schi (FIS) şi-a relaxat regulamentul, precizând că sportivilor din cele două ţări li se va acorda accesul la competiţiile sale „cu condiţia să semneze o declaraţie de neutralitate”.

Aceştia au fost supuşi anterior unor verificări mai stricte privind orice legătură voluntară sau activitate remunerată în cadrul armatei.

Participarea rămâne limitată la evenimente individuale, sportivilor fiindu-le interzis să afişeze simboluri naţionale precum steaguri, imnuri sau uniforme.

Cu toate acestea, a reieşit acum că guvernul Estoniei a adresat o scrisoare FIS, susţinând că permiterea participării concurenţilor din Rusia şi Belarus ar submina sprijinul acordat de ţară Ucrainei şi ar oferi o oportunitate pentru propagandă.

Într-o declaraţie transmisă către BBC Sport, FIS a afirmat că „se angajează să ofere sprijin deplin sportivilor, asociaţiilor naţionale de schi şi organizatorilor locali – cu majoritatea cărora avem o relaţie de lungă durată – în procesul de gestionare a ceea ce ştim că este o situaţie foarte complexă. Acestea fiind spuse, politica privind sportivii neutri individuali prevede în mod clar că, indiferent de eligibilitate, politicile ţării gazdă privind vizele şi intrarea pe teritoriul acesteia rămân în vigoare şi sunt stabilite exclusiv de către ţara gazdă. FIS nu îşi asumă nicio responsabilitate pentru refuzul acordării vizelor sau al intrării pe teritoriul ţării gazdă pentru orice persoană căreia i s-a acordat eligibilitatea în conformitate cu Politica FIS privind sportivii neutri individuali”.

Joi, vecinii scandinavi, Norvegia şi Finlanda, au anunţat că vor bloca, la rândul lor, eliberarea vizelor pentru sportivii ruşi din cauza războiului din Ucraina.

Norvegia se pregăteşte să găzduiască Cupa Mondială de schi fond luna viitoare, în timp ce Finlanda urmează să organizeze campionatele mondiale de patinaj artistic în luna martie.

Uniunea Internaţională de Patinaj (ISU) a declarat că „consideră că sportivii nu ar trebui să fie pedepsiţi pentru acţiunile guvernelor lor într-o lume în care, din păcate, sunt în curs numeroase conflicte” şi că „solicită clarificări” din partea oficialilor finlandezi.

Aceasta vine în urma deciziei luate luna trecută de Tribunalul de Arbitraj pentru Sport (TAS) de a anula suspendarea Rusiei de către Federaţia Internaţională de Hochei pe Gheaţă (IIHF), o măsură condamnată de federaţiile britanică, germană, finlandeză şi cehă.

Rusia a fost suspendată de la participarea la competiţiile IIHF încă de când ţara a invadat Ucraina în februarie 2022, însă Federaţia Rusă de Hochei pe Gheaţă (RIHF) a contestat cu succes această decizie la TAS. Tribunalul a afirmat că argumentele IIHF referitoare la siguranţă şi securitate „nu erau susţinute de dovezi suficiente”, însă Federaţia de Hochei din Ucraina a declarat că hotărârea a provocat „o indignare deosebită”.

Guvernul canadian a informat între timp autorităţile din domeniul hocheiului că nu va elibera vize pentru jucătorii ruşi care urmează să participe la Campionatul Mondial de Juniori de luna viitoare, inclusiv pentru cei care joacă în prezent pentru echipe din Canada, atâta timp cât războiul continuă. O serie de ţări au declarat că ar refuza să joace împotriva Rusiei, dacă acesteia i s-ar permite să participe.

În ciuda controversei, revenirea Rusiei şi a Belarusului în sportul internaţional a luat avânt în acest an.

În martie, mai mulţi sportivi din cele două ţări au primit permisiunea de a concura sub steagurile naţionale la Jocurile Paralimpice de iarnă, după ce suspendările parţiale impuse de Comitetul Paralimpic Internaţional au fost ridicate.

În iulie, Comitetul Olimpic Internaţional (CIO) a readmis provizoriu Rusia la competiţiile sale, declarând că interdicţia introdusă în 2023 după invazia Ucrainei „nu mai era aplicabilă”.

Cu toate acestea, federaţiile sportive pot în continuare să aplice propriile criterii de eligibilitate. În timp ce Federaţia Mondială de Gimnastică, Federaţia Mondială de Sporturi Acvatice şi Federaţia Mondială de Box au eliminat restricţiile privind participarea sportivilor ruşi, Federaţia Mondială de Atletism a menţinut interdicţia totală.

Luna trecută, s-a anunţat că Moscova va găzdui Campionatul Mondial de Haltere din 2030 – fiind prima dată când o federaţie olimpică a ales să organizeze un eveniment mondial în Rusia de la invazia Ucrainei din 2022.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!