Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

VIDEO Alimentarea cu apă a Chișinăului. Ceban: Se desfășoară lucrări importante la Stația de Captare de pe Nistru

27 Iul. 2026, 12:35
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Daniela Baranovschi
27 Iul. 2026, 12:35 // Actualitate //  Daniela Baranovschi

Primarul Capitalei, Ion Ceban, susține că în ultimele zile a fost lansată o campanie de manipulare privind alimentarea cu apă a municipiului Chișinău. Edilul afirmă că informațiile despre un posibil deficit de apă sau despre probleme grave la Stația de Captare de pe Nistru ar crea o „problemă artificială”. În cadrul ședinței Primăriei Chișinău de luni, 27 iulie, Ceban a declarat că situația reală este diferită și că municipalitatea, împreună cu „Apă-Canal Chișinău”, desfășoară lucrări pentru modernizarea infrastructurii de alimentare cu apă.

„În ultimele zile am asistat la o nouă campanie de manipulare privind alimentarea cu apă a municipiului Chișinău. Ba că rămânem fără apă, ba că debitul Nistrului este insuficient, ba că stația de captare este învechită. S-au încurcat în declarații, vrând să facă rău intenționat și să creeze o problemă artificială…Primăria Chișinău și Apă-Canal Chișinău nu au stat cu mâinile în sân. În aceste zile se desfășoară lucrări importante la Stația de Captare de pe Nistru, iar eu vreau să le mulțumesc tuturor specialiștilor și muncitorilor implicați pentru profesionalism și dedicare”, a declarat primarul.

Ceban a menționat că municipiul Chișinău este partener într-un proiect în valoare de 56 de milioane de euro, finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul Germaniei, care ar urma să asigure alimentarea cu apă pentru Capitală, dar și pentru raioanele Strășeni și Călărași.

Edilul a mai spus că proiectul a fost evaluat de experți internaționali înainte de aprobare și că, în opinia sa, dacă ar fi existat riscurile invocate în spațiul public, finanțarea nu ar fi fost acordată.

„În loc să vină cu soluții și să-și asume responsabilitățile care țin de autoritățile centrale, au preferat să inducă panică în societate”, a mai spus acesta.

Amintim că, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat joi, 20 iulie, că partea ucraineană a acceptat menținerea unui debit de descărcare de 100 de metri cubi pe secundă pe Nistru, până la 31 iulie, în contextul scăderii nivelului apei în lacul de acumulare de la Novodnestrovsk. Ulterior, oficialul a precizat că volumul de apă din Nistru este suficient pentru consumul întregii țări, însă problema ține de aspecte tehnice. Scăderea nivelului apei ar putea afecta funcționarea pompelor existente și ar putea crea dificultăți la stațiile de captare. a explicat acesta.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!