Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

VIDEO Amendă de peste 2000 de lei pentru neparticipare la recensământ. Cine întocmește procesul verbal?

09 Apr. 2024, 09:40
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
09 Apr. 2024, 09:40 // Actualitate //  Realitatea.md

Persoanele care refuză să prezinte date individuale în scopuri statistice riscă o amendă în mărime cuprinsă între 1000 și 2500 de lei, conform articolului 330 din Codul Contravențional. Procesul verbal va fi întocmit de un reprezentant al Biroului Național de Statistică în baza unui raport prezentat de recenzor.

Oleg Cara, directorul BNS, a declarat în cadrul emisiunii „Consens Național” de la RLIVE TV, că fiecare persoana va primi până la 5 înștiințări despre obligația de a oferi informații în cadrul Recensământului Populației și Locuințelor 2024.

„Prima va fi pliantul cu informarea despre recensământ. În urma celei de-a doua încercări i se va lăsa o înștiințare. După care va mai urma încă una. Dacă persoana evită contactul, i se va lasă o înștiințare în care se anunță că în cazul dacă nu-și va onora obligațiunile, persoana este pasibilă de aplicarea prevederilor Codului Contravențional. Doar după parcurgerea acestor pași va fi lansată procedura de întocmire a procesului verbal de sancționare cu amendă”, a menționat Oleg Cara.

Prezent la emisiunea „Consens Național” de la RLIVE TV, Adrian Lupușor, directorul executiv al Centrului Expert-Grup, a declarat că în afară de prevederile din lege, participarea la recensământ este o obligație morală a fiecărui cetățean.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Eschivarea de la participarea la recensământ înseamnă că nu dorim să fim parte a soluției problemelor din localitățile și țara noastră în ansamblu. În contrast, participarea este un comportament prin care arătăm că ne pasă de viitorul și dezvoltarea țării noastre. Dacă așteptăm ceva de la autorități, noi trebuie să contribuim elementar prin a oferi date despre noi și problemele noastre”, a mai spus Adrian Lupușor.

În Republica Moldova a fost lansat luni, 8 aprilie, Recensământul Populației și Locuințelor 2024. Acesta va dura până pe 7 iulie. Timp de trei luni, recenzorii vor colectata date despre numărul și caracteristicile demografice ale populației, precum și despre casele de locuit și condițiile de trai. Informațiile preliminare vor fi anunțate de către autorități nu mai devreme de luna ianuarie 2025.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 14:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
30 Oct. 2026, 14:36 // Slider //  Daniela Baranovschi
Agenția de Guvernare Electronică (AGE) anunță că 61 de servicii publice au fost restabilite și pot fi accesate din nou prin portalul evo.gov.md, în timp ce alte 21 rămân temporar indisponibile după atacul cibernetic asupra infrastructurii guvernamentale. Autoritățile spun că tentativele de atac continuă, însă verificările de până acum nu au depistat noi extrageri neautorizate de date din sistemele gestionate de AGE.

Potrivit AGE, atacatorii încearcă în continuare să găsească vulnerabilități în sistemele informatice ale instituțiilor publice. Restabilirea serviciilor se face treptat, după verificarea securității acestora. De proces sunt responsabile Agenția de Guvernare Electronică, Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică și Agenția pentru Securitate Cibernetică.

În paralel, autoritățile verifică informațiile care ar fi fost extrase în urma atacului inițial. Scopul este să stabilească ce date au fost vizate și care sunt persoanele afectate. Listele întocmite sunt analizate pentru a elimina informațiile repetate sau neconcordanțele, iar AGE pregătește un mecanism prin care cetățenii afectați să fie informați individual.

Autoritățile mai precizează că, până acum, verificările nu au arătat că datele cetățenilor din registrele de stat ar fi fost modificate sau alterate în urma atacului.

Instituțiile implicate spun că vor anunța pe măsură ce vor fi restabilite și celelalte servicii, dar și după ce vor avea rezultate confirmate privind amploarea incidentului și persoanele afectate.

Amintim că, atacul cibernetic a avut loc în perioada 19–23 octombrie, iar datele personale a aproximativ 750.000 de cetățeni au fost extrase fără autorizație. Hackerii ar fi vizat în total aproximativ un milion de coduri de identificare (IDNP). Printre informațiile sustrase se numără date de identificare, informații despre rude și bunuri, prestații sociale, dar și unele date financiare.

În urma incidentului, șefa AGE, Nicoleta Colomeeț, și-a anunțat demisia. Reprezentanții instituției au precizat că sistemele financiare nu au fost compromise, însă datele extrase ar putea fi folosite de escroci.

Cazul  a ajuns și în atenția Parlamentului. Președintele Legislativului, Igor Grosu, a anunțat că membrii Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică vor organiza audieri pentru a clarifica circumstanțele scurgerii de date. Potrivit președintelui comisiei, Lilian Carp, acestea sunt programate pentru 4 noiembrie și se vor desfășura cu ușile închise.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!