Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Anii trec, dar Voronin încă mai rămâne supărat pe „Iliici”. Ce acuzații i-a adus lui Marian Lupu

03 Feb. 2022, 14:56
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
03 Feb. 2022, 14:56 // Politica //  Realitatea.md

Au trecut mai bine de 12 ani de când Marian Lupu a anunțat că părăsește Partidul Comuniștilor din Republica Moldova. Se întâmpla la data de 10 iunie 2009. Acesta este primul personaj din politicul care a lansat traseismul politic în Republica Moldova, susține actualul lider al PCRM, Vladimir Voronin.

„Când el nu a fost susținut de către plenara comitetului central drept candidat la postul de președinte al Republicii Moldova, el în mod deschis, după ce s-a votat, s-a ridicat, a ieșit și amin cu el. Ulterior, am avut și alte persoane care dacă nu primeau posturile respective, lor nu le trebuiau partide, plecau la cei care la îndeplineau aceste indulgențe”, a declarat Voronin.

Vladimir Voronin susține că Partidul Democrat este formațiune care distrus spațiul politic moldovenesc, devenind victima propriilor activități.

„Trădarea nu trece, nu se uită, nu se iartă și are consecințe. Noi nu ne bucurăm de ceea ce se întâmplă cu aceste persoane, vrem ca odată și dată să se termine cu aceste lucruri”, a punctat Voronin.

Amintim că, procurorii Procuraturii Anticorupție (PA), în comun cu ofițerii Serviciului de Informații și Securitate (SIS), au descins la 2 februarie curent, cu o serie de percheziții acasă la foști deputați ai Parlamentului Republicii Moldova.

Mai exact, procurorii au bătut cu noaptea în cap la ușile a 13 ex-deputați suspectați de îmbogățire ilicită. Vizate ar fi fost 47 de bunuri imobile și 13 autoturisme.

În decembrie 2015, 14 deputați au părăsit fracțiunea PCRM, anunțând crearea Platformei social-democrate „Pentru Moldova”. Este vorba de parlamentarii: Violeta Ivanov, Victor Mîndru, Alexandru Banicov, Boris Golovin, Anatoli Gorilă, Galina Balmoș, Elena Gudumac, Corneliu Mihalache, Petru Porcescu, Artur Reșetnicov, Sergiu Stati, Vladimir Vitiuc, Igor Vremea și Anatolie Zagorodnîi. Ulterior, toți ei au aderat la fracțiunea PDM din parlamentul de Legislatura a IX-a, care a activat până în februarie 2019.

Majoritatea dintre cei menționați s-au ales ca urmare cu diferite funcții în cadrul instituțiilor statului: Artur Reșetnicov a fost numit judecător la Curtea Constituțională, Corneliu Mihalache – membru al Consiliului Audiovizualului, Boris Golovin – director al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), iar Anatolie Zagorodnîi – director general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC).

Alți politicieni, precum Violeta Ivanov, Vladimir Vitiuc și Victor Mîndru, și-au continuat activitatea în cadrul formațiunii. Ivanov și Vitiuc, fiind realeși în funcția de deputat ca urmare a alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, iar Mîndru a ajuns în toamna 2019 consilier în cadrul CMC.

În noiembrie 2019, ex-președintele Igor Dodon a numit-o pe Galina Balmoș în calitate de consilier prezidențial responsabil de domeniul social.

Conferința de presă poate fi urmărită integral mai jos:

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 15:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 15:25 // Societate //  Valentina Buza

Nouă persoane, cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani, au fost reținute de oamenii legii, fiind suspectate de implicare într-o schemă de escrocherie prin care ar fi fost obținuți bani de la cetățeni din mai multe țări. Suspecții le-ar fi promis victimelor câștiguri rapide și considerabile din investiții în acțiuni și criptomonede.

Potrivit Inspectoratului Național de Investigații (INI), gruparea ar fi folosit publicitatea online pentru a atrage potențiali investitori, în special persoane în etate. Acestora li se propunea să investească bani prin intermediul unor platforme de tranzacționare create în prealabil.

Pentru a câștiga încrederea victimelor, membrii grupării s-ar fi prezentat drept o echipă de experți financiari, activând sub paravanul unei companii cu o denumire credibilă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Anchetatorii au stabilit că persoanele recrutate pentru a lucra în cadrul grupării ar fi fost supuse inclusiv testării la poligraf. Prin această metodă, organizatorii ar fi încercat să se asigure că angajații nu vor divulga informații despre activitatea infracțională.

În urma investigațiilor, oamenii legii au identificat centrul de apel utilizat de grupare. Aseară, ofițerii INI, împreună cu procurorii PCCOCS și angajații BPDS „Fulger”, au efectuat percheziții la sediul acestuia.

În urma acțiunilor, au fost reținute nouă persoane, inclusiv presupusul lider al grupării. Majoritatea sunt originare din Republica Moldova, inclusiv din Chișinău, raionul Cimișlia și regiunea transnistreană. Printre suspecți se numără și cetățeni ai României și Ucrainei.

Potrivit oamenilor legii, urmează să fie formulate învinuirile, iar procurorii vor decide asupra măsurilor preventive.