Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

VIDEO Armata israeliană a efectuat primele lovituri împotriva Fâşiei Gaza

19 Apr. 2022, 06:38
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
19 Apr. 2022, 06:38 // În Lume //  Redacția Realitatea

Armata israeliană a efectuat astăzi dimineaţă primele lovituri aeriene după mai multe luni asupra Fâşiei Gaza, ca represalii la un tir de rachetă din această enclavă palestiniană, semn că tensiunile locale nu dau semne de atenuare după un weekend de violenţe în locurile sfinte la Ierusalim.

Luni seară, sirenele de alarmă au sunat în sudul Israelului pentru primul tir de rachete dinspre Fâşia Gaza spre Israel de la începutul lunii ianuarie când un proiectil s-a prăbuşit în mare în largul Tel Avivului.

„O rachetă a fost trasă din Fâşia Gaza asupra teritoriului israelian şi a fost interceptată de sistemul de apărare Iron Dome”, a anunţat armata israeliană într-un comunicat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Apoi, forţele aeriene israeliene au indicat că au bombardat un depozit de armament al Hamas, mişcarea islamistă armată aflată la putere în Fâşia Gaza, ca represalii la tirul de rachetă din acest teritoriu.

Hamas a afirmat că şi-a folosit „apărarea antiaeriană” pentru a încerca să contracareze atacurile care nu au provocat victime, potrivit unor martori şi surse de securitate din Gaza.

Tirul de rachetă nu a fost revendicat, dar intervine după o serie de atacuri în Israel, dintre care două comise de palestinieni la Tel Aviv, operaţiuni de „contraterorism” în Cisiordania ocupată şi un weekend tensionat la locurile sfinte din Ierusalim, scrie agerpres.ro.

Duminică au avut loc mai multe incidente în timp se ţineau slujba Paştelui catolic, rugăciunile pentru Pessah, Paştele evreiesc, şi pentru luna sfântă musulmană Ramadan în Oraşul Sfânt al Ierusalimului, loc extrem de important pentru trei religii monoteiste.

Aceste atacuri s-au soldat în Israel cu 14 morţi de la 22 martie. Şi 23 de palestinieni, printre care atacatori, au fost ucişi în incidente sau operaţiuni israeliene în Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat din 1967 de statul evreu.

În timpul lunii Ramadanului din 2021, manifestaţiile nocturne de la Ierusalim care au degenerat în violenţe pe Esplanada Moscheilor au condus la 11 zile de conflict armat între mişcarea islamistă palestiniană Hamas – care deţine controlul în Fâşia Gaza şi Israel.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!