Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

VIDEO Atac ucrainean cu rachete asupra Crimeei. Circulaţia pe podul Kerci a fost întreruptă

04 Ian. 2024, 18:30
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
04 Ian. 2024, 18:30 // În Lume //  Elena Putregai

O alertă aeriană a fost emisă joi, 4 ianuarie curent, în regiunea Sevastopol din Crimeea, unde mai multe „ţinte aeriene” au fost doborâte de apărarea antiaeriană rusă, a declarat guvernatorul Mihail Razvojaiev. Circulaţia pe podul Kerci a fost întreruptă.

„Serviciile de salvare din Sevastopol nu înregistrează în prezent nicio pagubă la nivelul infrastructurii”, a scris guvernatorul Mihail Razvojaiev pe Telegram.

Oficialul rus a adăugat că armata „lucrează pentru a distruge un număr mare de ţinte”.

Potrivit canalului Telegram Crimean Winds, martorii au raportat o explozie violentă în Evpatoria, la celălalt capăt al golfului Sevastopol, iar canalul local CHP/Sevastopol a raportat zece lovituri de rachete.

Agenţia de presă rusă TASS, citând centrul de informaţii rutiere, anunţase anterior întreruperea circulaţiei vehiculelor pe podul Crimeei, care leagă peninsula ucraineană, anexată de Moscova în 2014, de Rusia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Rușii spun că au doborât 10 rachete ucrainene

Ministerul rus al Apărării a declarat, la rândul său, joi, că forţele sale au dejucat un atac ucrainean asupra instalaţiilor ruseşti din Crimeea şi au distrus 10 rachete ucrainene deasupra peninsulei, scrie Le Guardian.

Ucraina a întreprins o serie de atacuri asupra Crimeei şi a podului care o leagă de Rusia în cursul celor 22 de luni de război. În octombrie 2022, dronele marine ale SBU au atacat Golful Sevastopol, avariind patru nave de război ruseşti. În 2023, dronele au lovit două nave purtătoare de rachete, un petrolier, o navă de asalt amfibie şi au avariat, de asemenea, un remorcher militar de mari dimensiuni şi cea mai nouă navă de recunoaştere a Rusiei.

Aceste atacuri au forţat Moscova să mute o mare parte din flotă de la baza sa din portul Sevastopol, lăsând vestul mării liber de navele ruseşti şi permiţând astfel Ucrainei să reia utilizarea porturilor sale pentru transport maritim. La sfârşitul anului trecut, în ziua de Crăciun, Ucraina a reuşit o operaţiune spectaculoasă, distrugând în portul Feodosia din Crimeea nava rusească de debarcare Novocerkask.

Rusia a afirmat că nava a fost avariată, dar ministrul britanic al apărării a declarat că de fapt nava a fost distrusă în totalitate, iar Rusia încearcă să cosmetizeze realitatea.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 16:06
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
02 Nov. 2026, 16:06 // Slider //  Realitatea.md

Un avion de pasageri Wizz Air care zbura din Marea Britanie spre Bulgaria a fost nevoit să aterizeze de urgență în urma unei amenințări cu bombă, scrie Antena3.ro. Un avion de vânătoare Gripen al Ungariei a fost mobilizat pentru a escorta aeronava, care a fost redirecționată de urgență către aeroportul din Budapesta.

Ministrul ungar al apărării, Romulusz Ruszin-Szendi, a declarat că avionul a fost „nevoit să își întrerupă zborul”.

„Militarii noștri au demonstrat încă o dată că pot interveni imediat atunci când este necesar și că sunt capabili să garanteze securitatea spațiului aerian al Ungariei”, a declarat Romulusz Ruszin-Szendi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Aeronava Airbus A321neo a decolat în această dimineață, la ora 08:30, de pe aeroportul Luton din Londra, cu destinația Sofia. Avionul și-a schimbat direcția deasupra Bosniei-Herțegovina, după ce echipajul a solicitat permisiunea de a ateriza pe Aeroportul Internațional Ferenc Liszt din Budapesta.

Pompierii, polițiștii și echipele antitero au fost mobilizate la aeroport pentru aterizarea aeronavei. Totodată, autoritățile fac în prezent verificări de securitate asupra avionului și pasagerilor.

Ruszin-Szendi a adăugat că poliția desfășoară verificări suplimentare după aterizare. Un purtător de cuvânt al companiei aeriene a confirmat pentru publicație că avionul a aterizat în siguranță.