Din data de 26 aprilie 2021, restricțiile pe timp de noapte nu mai sunt valabile. Anunțul a fost făcut de către premierul interimar, Aureliu Ciocoi, după ședința Comisiei pentru Situații Excepționale.
Tot din 26 aprilie, se va relua procesul educațional în învățământul profesional tehnic și superior pentru realizarea stagiilor de practică, orelor practice și a sesiunilor care nu pot avea loc la distanță.
De asemenea, începând cu data de 2 mai, se vor redeschide teatrele din țară. Capacitatea maximă admisă nu va depăși 30% din locurile disponibile. În dependență de evoluția pandemică, autoritățile vor revizui această cifră. La fel, din 2 mai se permit activitățile teatral-artistice și de cinema în aer liber. Se referă doar la acele activități care vor fi aprobate de către Ministerul Culturii.
Din 25 aprilie și până la 11 mai, activitatea cultelor religioase, ce ține de oficierea slujbelor, a serviciilor divine sau alte evenimente, se vor desfășura în aer liber, cu menținerea distanței fizice și cu respectarea măsurilor de prevenire a infecției COVID-19.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, califică drept „absolut îngrozitor” cazul tânărului de 19 ani, maltratat de alți minori la colegiul UTM. Oficialul susține că incidentul depășește cu mult limitele unui conflict obișnuit între tineri și speră ca justiția să pronunțe o sentință clară.
Pe caz a fost deschis un dosar penal, iar persoanele reținute, inclusiv minorii, se află în arest la izolatorul „Gaia”. Ministrul afirmă că a discutat cu polițiști care au recunoscut că, în cariera lor, nu s-au mai confruntat cu un asemenea caz.
„Ceea ce s-a întâmplat nu se încadrează într-un conflict mai mult sau mai puțin obișnuit sau în probleme care apar, în principiu, între tineri. Este ceva absolut inexplicabil și îngrozitor, care trebuie investigat pe deplin de procuratură”, a declarat Dan Perciun, în cadrul emisiunii «Территории свободы» de la RealitateaTV.
Ministrul a recunoscut că în instituție au existat anterior cazuri de bullying, iar colegiul dispune de psihologi și a desfășurat activități de prevenire. Totuși, în opinia sa, gravitatea incidentului nu poate fi explicată doar prin fenomenul hărțuirii între elevi.
După producerea cazului, conducerea colegiului a desfășurat activități suplimentare cu tinerii și profesorii, în condițiile în care comunitatea instituției a fost profund șocată de cele întâmplate.
„Aici, planurile noastre de prevenire a bullyingului nu vor rezolva o asemenea problemă. Este ceva profund, social. Cum au ajuns tinerii la așa ceva, chiar dacă provin din familii bune?”, a punctat ministrul.
Amintim că incidentul a avut loc în seara zilei de 24 septembrie, în apropierea căminelor studențești din Chișinău. Tânărul, student la o instituție de învățământ din capitală, se plimba împreună cu o cunoscută de-a sa, în vârstă de 16 ani, când s-au întâlnit cu un grup de cinci tineri din anturajul fetei.
Potrivit informațiilor preliminare, băiatul se plimba împreună cu o cunoscută de-a sa, în vârstă de 16 ani, iar în apropierea căminelor studențești s-au întâlnit cu un grup de cinci tineri din anturajul fetei. La un moment dat, din motive care urmează a fi stabilite, tinerii ar fi început să-l agreseze fizic, iar ulterior ar fi recurs la acțiuni umilitoare și degradante asupra acestuia.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.