Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

(VIDEO) ULTIMA ORĂ! CNESP impune noi restricții pentru agenții economici și sectorul HoReCa

23 Mart. 2021, 11:30
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
23 Mart. 2021, 11:30 // Actualitate //  Realitatea.md

Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică impune noi restricții în contextul pandemiei de COVID-19. Printre acestea, se enumeră modificarea programului de lucru pentru centrele comerciale, piețele agricole și toate magazinele nealimentare.

Toate structurile de control vor fi antrenate masiv pentru monitorizarea realizării acestor restricții, a precizat premierul Aureliu Ciocoi.

Prin urmare, programul de lucru al centrelor comerciale, al unităților comerciale care nu prestează servicii alimentare, vor activa până la ora 18.00. De asemenea, piețele agroalimentare vor activa pana la ora 15.00.

Restricții vor fi aplicate și în sectorul HoReCa. Astfel, restaurantele și cafenelele se vor închide la ora 20.00. De asemenea, se interzic nunțile, cumetriile și alte evenimente de acest fel.

Totodată, toate structurile de control urmează să raporteze cu strictețe situația din instituții.

„S-a pledat pentru sistarea învățământului fizic, dar din motiv că nu s-a întrunit numărul de voturi necesare, s-a decis, ca fiecare instituție de învățământ, în dependență de situația pandemică din fiecare localitate, împreună cu directorii și primarii să decidă cum se va desfășura în continuare procesul de învățământ”, a mai adăugat Aureliu Ciocoi.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 17:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 17:00 // Slider //  Ana Panaguța

De Ziua Mondială a Diabetului, marcată anual pe 14 noiembrie, autoritățile atrag atenția asupra importanței prevenirii și diagnosticării timpurii a acestei boli. În Republica Moldova, peste 136 de mii de persoane au beneficiat, în primele zece luni ale anului 2026, de medicamente și dispozitive medicale compensate pentru tratamentul diabetului zaharat. În acest scop, Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a alocat peste 279 de milioane de lei din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală.

Potrivit CNAM, în prezent, pacienții cu diabet au acces la 19 denumiri comune internaționale de medicamente compensate, administrate atât sub formă de pastile, cât și prin injecții. Totodată, sunt compensate dispozitive medicale precum testele și lanțetele pentru măsurarea glicemiei, senzorii pentru monitorizarea continuă a acesteia, acele și seringile pentru administrarea insulinei.

În 2026, lista medicamentelor compensate a fost extinsă cu o nouă combinație de substanțe active, Sitagliptinum + Metforminum, utilizată în tratamentul diabetului zaharat de tip 2.

De asemenea, din luna iunie, copiii și tinerii cu diabet zaharat de tip 1, cu vârsta de până la 25 de ani, beneficiază de senzori pentru monitorizarea continuă a glicemiei, compensați din fondurile AOAM. Aceste dispozitive permit urmărirea permanentă a nivelului glucozei în sânge și reduc necesitatea înțepăturilor repetate.

Accesul la tratament este asigurat prin intermediul medicului de familie și al endocrinologului. Medicamentele și dispozitivele medicale sunt compensate inclusiv pentru persoanele neasigurate.

În același timp, autoritățile atrag atenția asupra importanței prevenirii și diagnosticării timpurii a bolii. Persoanele cu vârsta de peste 40 de ani și cele din grupurile de risc pot beneficia de examinarea profilactică a glicemiei în cadrul asistenței medicale primare. Depistarea valorilor crescute ale glicemiei și identificarea stărilor de prediabet permit intervenția la timp și reduc riscul apariției complicațiilor.

Mesajele sunt promovate în contextul Zilei mondiale a diabetului, marcată anual pe 14 noiembrie, care în acest an se desfășoară sub genericul „Acționează din timp împotriva diabetului”.

Specialiștii recomandă o alimentație echilibrată, activitate fizică regulată și monitorizarea periodică a glicemiei, tensiunii arteriale și colesterolului pentru menținerea sănătății și reducerea riscului de apariție a diabetului zaharat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!