Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

VIDEO Ion Ceban a blocat bd. Ștefan cel Mare cu mașinile Primăriei: Guvernul trișează în mod deliberat

10 Oct. 2022, 08:12
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
10 Oct. 2022, 08:12 // Actualitate //  Redacția Realitatea

Primarul Ion Ceban a blocat în această dimineață bulevardul Ștefan cel Mare cu mașinile Primăriei. El a transmis un mesaj celor de la guvernare, care îl acuză pentru protestele din fața Președinției. Edilul capitalei afirmă că poliția trebuie să intervină, conform Codului Contravențional și să nu paseze vina pe nimeni.

„Eu personal voi achita amenda pentru această mică neconformitate și îmi cer scuze de la toți locuitorii municipiului chișinău. Ce înseamnă acest lucru? Cineva intenționat a blocat artera din Chișinău și acel cineva poartă răspundere. Nu-i autorizează primăria. Minciuna PAS de ieri și de toate săptămânile aceastea,încercând să învinuiască că Primăria ar autoriza ceva, este una crasă. Dacă aveți autorizația de blocare a drumului public, vă rog să o prezentați imediat. Dacă spuneți că nu puteți interveni, atunci prin analogie vă întreb cum a fost cu parada homosexualilor, când nu a existat autorizație, dar ați scos tot efectivul poliției și cu 4 milioane de lei ați organizat protecția lor? ”,declară Ion Ceban.

Ion Ceban afirmă că a semnat un demers în adresa acestor domni să folosească legea pentru a debloca strada.

„Poliția trebuie să intervină, conform Codului Contravențional și să nu paseze vina pe nimeni. Nu poate face cineva din primărie să facă acest lucru. Guvernul trișează în mod deliberat. Să se pună pe lucru imediat. Nu este nevoie de intervenția lui Ceban ca să se retragă o autorizație inexistentă”, a declarat Ion Ceban.

„Flash-mobul” lui Ceban vine după ce deputați PAS l-au acuzat ieri pentru blocarea bulevardului Ștefan cel Mare de către protestatarii lui Șor, care au instalat pe arteră corturi, în fața Președinției.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 19:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
11 Nov. 2026, 19:29 // Slider //  Vlada Ciorici

Domeniul Tarry stone, cândva deținut de Charles Spencer, fratele prințesei Diana, este din nou scos la vânzare. Include căsuța în care Prințesa Diana și-a căutat refugiu cândva, scrie focus.de.

În 1997, cu doar câteva luni înainte de moartea sa, prințesa Diana l-a întâlnit pe Nelson Mandela la reședința oficială Genadendal din Africa de Sud. A stat într-o căsuță din Cape Town, care i-a servit drept refugiu. Casa face parte din domeniul Tarry stone, deținut cândva de fratele ei, Charles Spencer, care a vândut-o pentru prima dată în 2000.

Domeniul și-a schimbat proprietarul de mai multe ori de atunci și este deținut în prezent de o familie franceză. Este din nou la vânzare, potrivit unui anunț.

Proprietatea este listată la aproximativ nouă milioane de dolari (aproximativ opt milioane de euro). Dispune de nouă dormitoare și nouă băi, o bucătărie, două livinguri și o sufragerie. Terenul de 8.759 de metri pătrați include, de asemenea, mai multe garaje, o piscină, un teren de tenis și o sală de sport.

„Căsuța a fost amenajată de contele Spencer (numele aristocratic al lui Charles Spencer) exclusiv pentru Diana și nimeni altcineva nu locuia acolo. Era locul privat și sigur al surorii sale”, a declarat o sursă din Tarry stone pentru GB News. Căsuța a fost renovată, „dar dormitorul ei este încă în așa cum era”, a adăugat sursa citată.

Prințesa Diana a găsit refugiu în căsuța din Cape Town după divorțul de prințul Charles (actualmente regele Charles al III-lea). Fiii ei, prințul William și prințul Harry, au vizitat-o și ei în 1996.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!