Curs valutar
  • EUR
    20.2161
    -0.0401%
  • USD
    18.0582
    -0.031%
  • RUB
    0.2240
    -0.0893%
  • RON
    3.7807
    0%
  • UAH
    0.3958
    -0.859%

Toate știrile

27 octombrie 2026

VIDEO Dragalin, mândră de cum s-a reacționat la aeroport: „E extrem de tragic, dar ar fi putut fi mult mai grav”

03 Iul. 2023, 18:40
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
03 Iul. 2023, 18:40 // Actualitate //  Elena Putregai

Șefa Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, a comentat la solicitarea postului public de radio situația tragică care a avut loc la Aeroportul Internațional Chișinău, în urma căreia au fost uciși doi oameni, polițistul de frontieră Serghei Muntean și gardianul Igor Ciofu. În opinia sa de „cetățeană”, s-a demonstrat că „în Republica Moldova persoanele care lucrează în sistem suntem pregătiți bine”.

„Eu pot vorbi ca un cetățean care a văzut declarațiile publice. Nu am acces la alte informații. Eu vin dintr-o țară unde asemenea incidente erau cu mult mai comune, mai ales, în orașul Los Angeles, unde eu am activat ca procuror. Am avut așa caz, unde eu am reacționat, au fost ucise 5 persoane. A fost un atentat într-o biserică, unde se aflau 44 de persoane. Am experiența proprie. Din ce am văzut la tv, eu sunt mândră de modul în care au reacționat organele de forță. Au reușit să reacționeze într-un așa un mod, unde doar 2 persoane au decedat. E extrem de trist și tragic, dar trebuie să fim conștienți că ar fi putut fi mult mai grav, pentru că erau multe persoane civile, pasageri și alții”, a explicat Veronica Dragalin.

Potrivit ei, faptul că până la urmă situația a fost ținută sub control și nu au decedat și alte persoane demonstrează că „în Republica Moldova persoanele care lucrează în sistem suntem pregătiți bine”. „Faptul că Poliția de Frontieră a știut că ceva nu este în regulă, chiar dacă nu era anunțat în căutare și avea comportament adecvat. Asta demonstrează că sistemul de a verifica persoanele care reprezintă pericol pentru Republica Moldova a funcționat”.

La fel, Veronica Dragalin este de părere că, în contextul în care atacatorul Rustam Așurov, cetățeanul Tadjikistanului căruia i-a fost interzisă intrarea în țară, a deposedat de arma din dotare a polițistului de frontieră în 1-2 secunde, nu vorbește despre faptul că polițistul de frontieră nu a fost suficient de pregătit. „Se întâmplă așa lucruri, peste tot, când avem polițiști cu arma pe ei. Este și un pericol, dacă altcineva ia arma. Nu putem spune că polițistul nu a reacționat sau că nu a fost suficient de pregătit. Ar trebui toți să le mulțumim celor care sacrifică siguranța lor, fac un sacrificiu pentru țară”.

Cum s-a (dez)informat despre atacul de la Aeroport: Retrospectiva declarațiilor oficiale și neoficiale

 

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 19:09
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
27 Oct. 2026, 19:09 // Slider //  Realitatea.md

Guvernul Franței a luat în calcul blocarea rețelelor sociale în timpul protestelor care au avut loc sâmbăta trecută, potrivit Antena3 cu referire la Politico. În acest sens, autoritățile de la Paris au purtat discuții cu operatorii de telecomunicații pentru a identifica modalități de restricționare a accesului la platformele de socializare.

În săptămâna premergătoare datei de 24 octombrie, Ministerul de Interne francez a luat legătura cu operatorii de telecomunicații pentru a explora modalități de a restricționa accesul la rețelele sociale, chiar și la internetul mobil, în anumite zone, cu scopul de a împiedica coordonarea celor care provocau tulburări.

Demersul a culminat cu o solicitare directă a prim-ministrului Sébastien Lecornu către operatorii francezi de telecomunicații, prin care le cerea să fie pregătiți să blocheze accesul la TikTok, Instagram, Snapchat și X. Această cerere apare într-o scrisoare dezvăluită de publicația digitală franceză Blast, care a relatat prima despre solicitarea guvernului.

Oficiali din cabinetul lui Lecornu, din Ministerul Tehnologiei și din Ministerul de Interne nu au negat această măsură și nici existența scrisorii.

Ce a vrut guvernul francez să blocheze

Guvernul se temea că scenele de violență din 17 octombrie s-ar putea repeta sau amplifica în weekendul următor, o îngrijorare care nu s-a adeverit, întrucât pe 24 octombrie s-au înregistrat mult mai puține incidente.

„Ceea ce urmăreau, în primul rând, era blocarea canalelor de comunicare prin care bandele se pot întâlni și organiza”, a declarat un angajat al unui furnizor de servicii de telecomunicații, care a solicitat anonimatul pentru a putea vorbi liber.

O astfel de măsură ar fi împiedicat, însă, și comunicarea protestatarilor pașnici. Potrivit surselor citate, blocarea accesului la rețelele de socializare într-o zonă delimitată, cum ar fi un anumit cartier, nu este posibilă din punct de vedere tehnic, în timp ce întreruperea accesului la internetul mobil ar cauza perturbări majore în cazul altor servicii esențiale, precum plățile mobile, sistemele de supraveghere și comunicațiile de urgență.

Guvernul a luat în considerare și o soluție mai puțin radicală, care ar dezactiva funcțiile de afișare a geolocalizării „pentru a preveni, de exemplu, adunările unor persoane care nu se cunosc între ele”, potrivit oficialului din cadrul cabinetului prim-ministrului.

În Parlament sunt discutate și alte limitări privind accesul la rețelele de socializare, în cadrul dezbaterilor pe marginea așa-numitului proiect de lege „cine strică, plătește” („who breaks pays”); acesta ar impune răspunderea financiară a persoanelor care au participat „în mod conștient” la revolte – indiferent dacă acestea au provocat sau nu, în mod direct, distrugeri de bunuri.

Același proiect de lege ar obliga platformele să elimine, în termen de 24 de ore, conținutul care incită la agresiuni fizice sau sexuale, furturi, distrugeri sau deteriorări de bunuri, „atunci când un astfel de conținut este de natură să provoace o perturbare gravă a ordinii publice”, și, în termen de o oră, conținutul care îndeamnă la insurecție.

De asemenea, alți parlamentari propun măsuri care variază de la monitorizarea celor care provoacă tulburări, prin intermediul supravegherii video bazate pe algoritmi, până la sancționarea platformelor de comerț online care nu reușesc să prevină vânzarea de bunuri furate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova