Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

VIDEO După gestul sever din partea lui Cristiano Ronaldo, acțiunile Coca-Cola au scăzut cu 4 miliarde de dolari!

16 Iun. 2021, 11:26
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
16 Iun. 2021, 11:26 // Life //  Realitatea.md

Gestul lui Cristiano Ronaldo față de Coca-Cola în timpul unei conferințe de presă susținută înainte de meciul cu Ungaria, a avut efecte negative asupra evaluării mărcii companiei de băuturi. Imaginile video în care celebrul fotbalist portughez s-a arătat nemulțumit când a văzut sticlele de Coca-Cola puse pentru reclamă, au devenit virale. 

Nu este un secret faptul că Ronaldo își îngrijește corpul în cel mai bun mod posibil. Chiar și la 36 de ani, starul portughez are capacitatea de a concura cu jucători cu 10 ani mai tineri decât el. Când Ronaldo a sosit pentru a participa la conferința de presă a Portugaliei cu managerul Fernando Santos, el a văzut două sticle de Coca-Cola în fața sa și a decis să le scoată cu totul din unghiul camerei.

Chiar dacă Coca-Cola este unul dintre sponsorii Euro 2020, Ronaldo nu a avut nicio problemă în a transmite un mesaj sever, în timp ce i-a îndemnat pe toți să „bea apă”. O astfel de sugestie făcută de superstarul global al fotbalului a șters 4 miliarde de dolari SUA din valoarea mărcii Coca-Cola.

Bursa s-a deschis la ora 15:00 în Europa. La acea vreme, cota Coca-Cola era de 56,10 dolari. 30 de minute mai târziu, când Cristiano Ronaldo și Fernando Santos au intrat în sala de presă de pe stadionul Puskas Ferenc din Budapesta, acțiunile au scăzut la un minim de 55,22 dolari pe acțiune.

Gestul de a îndepărta sticlele a provocat o scădere rapidă de 1,6% pentru companie pe bursă. Și din punct de vedere economic, Coca-Cola a trecut de la o valoare de 242 miliarde dolari la 238 miliarde dolari, adică, a înregistrat o pierdere de 4 miliarde de dolari.

„Toată lumea are dreptul la preferințele de băutură, deoarece oamenii au gusturi și necesități diferite”, au declarat reprezentanții Coca-Cola, potrivit timesnownews.

Un purtător de cuvânt al turneului Euro 2020 și-a împărtășit opiniile în această privință.

„Jucătorilor li se oferă apă, alături de Coca-Cola și Coca-Cola Zero Sugar, la sosirea la conferințele noastre de presă”, a menționat acesta. 

De menționat că, compania Coca-Cola este unul dintre cei mai importanți sponsori ai Euro 2020.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 11:57
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
29 Oct. 2026, 11:57 // Slider //  Cătălina Boico

Benzina continuă să se ieftinească și va costa 31,67 de lei litrul, în timp ce motorina se scumpește ușor. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat noile prețuri ale carburanților pentru vineri, 30 octombrie.

Astfel, prețul benzinei scade cu 13 bani, în timp ce cel al motorinei crește cu 2 bani, ajungând la 36,18 lei litrul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard se stabilesc de către Agenția Naționala pentru Reglementare în Energetică în baza Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere și sunt calculate reieșind din următoarele:

PL – valoarea medie a cotațiilor medii Platts pentru 14 zile anterioare zilei efectuării calculului;
CV – rata oficială medie de schimb a monedei naționale în raport cu dolarul SUA pentru 14 zile anterioare zilei efectuării calculului;
MC – marja comercială specifică și adaosul suplimentar stabilit de CNMC pentru motorină;
AC – cota accizelor, aplicate în conformitate cu Codul Fiscal, pentru 14 zile anterioare;
TVA – cota TVA aplicată în conformitate cu Codul Fiscal.

Cele mai mari prețuri din acest an au fost stabilite de ANRE pe 29 septembrie. Atunci, motorina a ajuns la 36.84 de lei pe litru, un nivel-record, în timp ce benzina a costat 34.35 de lei.