Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Ghinion pentru un șofer, pe Transfăgărășan: Mașina s-a răsturnat în timp ce fotografia peisajul

10 Aug. 2026, 13:00
 // Categoria: Life // Autor:  Valentina Buza
10 Aug. 2026, 13:00 // Life //  Valentina Buza

Un automobil s-a transformat într-un morman de fiare, după ce s-a prăbuşit în râpă, pe Transfăgărăşan, România. Incidentul s-a produs săptămâna trecută, în timp ce șoferul fotografia peisajul.

Potrivit sursei citate, este al doilea incident de acest fel din acest an, care a avut loc pe Transfăgărăşan. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, iar accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Nu a fost nevoie de intervenția poliției sau a echipajelor medicale.

Imaginile au ajuns virale pe rețelele sociale, atât din cauza spectaculozității sale cât și a faptului că întâmplarea este una „cu repetiție” după cazul petrecut în luna iunie, când o șoferiță care a coborât să facă niște poze a văzut cum mașina i-a luat-o la vale și a fost distrusă în câteva clipe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!