2 martie este o zi importantă din Istoria Vie a Moldovei, ziua în care Moldova a înțeles că independența, suveranitatea și pacea costă. Cu 33 de ani în urmă, când țara adera la Organizația Națiunilor Unite, după aproximativ jumătate de an de la proclamarea Independenței, trupele secesioniste, instruite de militari ruși, atacau populația civilă și militarii moldoveni, blocau podurile peste Nistru și minau drumurile.
Odată ce Moldova devenea membră a ONU, caracterul ilegal al așa-numitelor republici „găgăuză” și „nistreană” se evidenția tot mai mult.
Unii istorici susțin că războiul de pe Nistru a început încă în ultimele luni ale anului 1991. Alți savanți sunt de părere că, de fapt, separatismul în regiune a apărut mult mai devreme și treptat a luat amploare, fiind influențat de regimul sovietic, factori sociali și politici.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Situația a degenerat după asedierea Comisariatului de Poliție Dubăsari, în noaptea de 1 spre 2 martie 1992. În interior se aflau zeci de persoane, care au devenit prizonieri ai separatiștilor. Luptele au durat până spre sfârșitul lunii iulie, iar cele mai sângeroase bătălii s-au dat pentru orașul Tighina. Artileria grea a rușilor a fost folosită timp de câteva zile. Aproximativ 200 de combatanți din războiul de pe Nistru au murit, iar alții circa 300 au rămas cu sechele. Cât separatiștii erau susținuți de ruși și dotați cu armament, soldații moldoveni aveau în spate doar speranța, dorința de a proteja țara și sprijinul intelectualilor vremii.
Acordul final de încetare a focului a fost semnat oficial de Mircea Snegur și Boris Elțin pe 21 iulie 1992, în prezența liderului separatist Igor Smirnov. Până atunci, Moscova a acuzat Republica Moldova de discriminarea etnicilor ruși din regiune și a negat cu vehemență orice implicare a sa în război.
