Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

VIDEO Ministrul Energiei a fost în Parlament! Parlicov a vorbit despre performanța energetică a clădirilor

31 Iul. 2023, 13:34
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
31 Iul. 2023, 13:34 // Economie //  Realitatea.md

Performanța energetică a clădirilor din Republica Moldova va fi îmbunătățită. Parlamentul a votat în prima lectură proiectul Legii privind performanța energetică a clădirilor. Documentul, în viziunea Ministerului Energiei, transpune legislația europeană și reprezintă o clauză de armonizare.

„Proiectul de lege prevede cerințe minime de eficiență energetică în cazul imobilelor noi și a clădirilor supuse renovării majore, realizarea certificării performanței energetice a clădirilor, precum și informarea proprietarilor și gestionarilor clădirilor sau a potențialilor cumpărători despre nivelul de performanță energetică a clădirilor. Proiectul, elaborat de Ministerul Energiei, își propune să reglementeze mecanismul de inspecţie a sistemelor de încălzire și a sistemelor de ventilare și condiționare de către evaluatorii energetici. Acești specialiști vor oferi consultanță în domeniu, fiind înregistrați la Agenția pentru Eficiență Energetică. Totodată, proiectul de lege va asigura cadrul necesar pentru crearea sistemului informațional național în domeniul performanței energetice a clădirilor în vederea realizării Strategiei pentru renovarea fondului imobiliar național și a Planului naţional pentru creşterea numărului de clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero”, anunță Parlamentul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Proiectul stabilește măsurile de performanță energetică a clădirilor de locuit și nerezidențiale astfel încât să fie creat un fond imobiliar cu un nivel ridicat de eficiență energetică și decarbonizat până în 2050.

„De asemenea, sunt stabilite politici pentru reducerea consumului final de energie, în situația în care clădirile reprezintă cel mai mare consumator de energie, circa 50 % din consumul total. O altă noutate a proiectului se referă la obligativitatea amenajării infrastructurii necesare pentru reîncărcarea vehiculelor electrice în clădirile nerezidențiale și clădirile de locuit”, se mai arată în nota informativă a Legislativului.

Proiectul a fost susținut în prima lectură de 54 de deputați și urmează a fi aprobat de Parlament și în lectura a doua.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!