Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

VIDEO Moldovenii vor avea acces liber la datele și informațiile meteorologice și hidrologice. Cum este posibil

30 Nov. 2023, 12:39
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
30 Nov. 2023, 12:39 // Politica //  Realitatea.md

În Republica Moldova va fi instituit Fondul Național de Date Hidrometeorologice. Deputații au adoptat, în cadrul ședinței plenare de astăzi, PROIECTUL de lege cu privire la activitatea meteorologică și hidrologică. Proiectul de lege, elaborat de Ministerul Mediului, a fost susținut, în lectura a doua, de 71 de deputați.

„Documentul prevede crearea unui cadru juridic privind activitatea meteorologică și hidrologică necesar dezvoltării social-economice durabile a țării, precum și prevenirii și minimizării impactului fenomenelor meteorologice și hidrologice periculoase pentru viața umană, proprietatea și securitatea statului.

În document sunt stabilite principiile în baza cărora se va desfășura activitatea meteorologică și hidrologică, atribuțiile și responsabilitățile autorităților publice centrale și locale în acest domeniu. De asemenea, sunt definiți noi termeni, precum producător de date și informații meteorologice și hidrologice; utilizator de date și informații meteorologice și hidrologice, post meteorologic și hidrologic, stație meteorologică și hidrologică, precum și sunt delimitate tipurile de date meteorologice și hidrologice.

Noua lege mai prevede instituirea Fondului Național de Date Hidrometeorologice, prin intermediul căruia publicul interesat va avea acces liber la datele și informațiile meteorologice și hidrologice, dar și posibilitatea recepționării informațiilor specializate. De asemenea, în noua lege este descrisă procedura de evidență de stat a producătorilor de date și informații meteorologice și hidrologice”, se menționează în comunicatul legislativului.

Totodată, în scopul monitorizării condițiilor, fenomenelor și proceselor meteorologice și hidrologice de interes pentru Republica Moldova se prevede instituirea, la nivel național, a unui sistem de monitoring meteorologic și hidrologic. Sistemul va cuprinde Rețeaua națională și Rețeaua suplimentară de observații meteorologice și hidrologice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Proiectul de lege cu privire la activitatea meteorologică și hidrologică va intra în vigoare după o lună de la publicarea în Monitorul Oficial. La data intrării în vigoare a prezentei legi va fi abrogată Legea cu privire la activitatea hidrometeorologică.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.