Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

VIDEO Președintele Italiei dezvăluie cum sunt văzuți moldovenii stabiliți cu traiul în această țară

18 Iun. 2024, 14:19
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
18 Iun. 2024, 14:19 // Societate //  Realitatea.md

Președintele Italiei Sergio Mattarella, aflat într-o vizită la Chișinău, a declarat în cadrul unei conferințe susținute marți, 18 iunie, că moldovenii stabiliți în Italia sunt foarte apreciați, inclusiv pentru contribuția lor la dezvoltarea economică și la viața socială a țării.

Potrivit oficialului, de-a lungul timpului, prietenia dintre Moldova și Italia s-a intensificat, iar „comunitatea moldovenilor din Italia este un pilon al acestei colaborări”.

„Comunitatea moldovenilor din Italia este foarte numeroasă, așa cum am spus, este foarte apreciată. În Italia, care desfășoară, dau o contribuție foarte importantă la dezvoltarea economică și la viața socială a țării noastre. Bineînțeles că există relații care se dezvoltă nu numai pe planul muncii, dar și al prieteniilor personale, între familii, între partenerii culturali și acest lucru a intensificat prietenia între Moldova și Italia. De aceea, comunitatea moldovenilor din Italia este nu doar o punte între țări, dar un pilon al acestei colaborări pentru că aceste contacte cotidiene consolidează prietenia reciprocă și disponibilitatea reciprocă. Firește, sunt exigențe care trebuie să fie abordate și noi vom fi foarte atenți la exigențele comunității moldovenești din Italia”, a declarat președintele Italiei, Sergio Mattarella.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit datelor Ministerului Afacerilor Externe (MAE), la începutul anului 2023 numărul moldovenilor care se aflau în Italia era estimat la aproximativ 250-300 mii.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!