Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

VIDEO Primul Studio de podcast, inaugurat la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul USM

20 Nov. 2023, 17:22
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
20 Nov. 2023, 17:22 // Actualitate //  Realitatea.md

Studenții Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării (FJȘC) din cadrul Universității de Stat din Moldova (USM) își vor putea dezvolta abilitățile profesionale în primul primul Studio de podcast, care a fost inaugurat astăzi, 20 noiembrie 2023. Și tot în cadrul facultății, va activa și un nou Laborator de înregistrare și prelucrare a sunetului.

„Ambele proiecte au fost realizate cu suportul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României, care a inclus dotarea cu echipamente moderne a celor două studiouri.

Mai exact, este vorba despre Mixer de sunet, microfoane de studio, căști pentru podcast și streaming, camere video/aparat foto mirrorless, laptop, boxe, set de lumini pentru studio, stații de editare audio și alte accesorii digitale”, anunță responsabilii USM.

La evenimentul de inaugurare a Studioului și a Laboratorului au fost prezenți rectorul USM, Igor Șarov, secretarul General al Guvernului României, Mircea Abrudean, secretarul de Stat al Departamentului pentru Relații cu Republica Moldova (DRRM), Adrian Dupu, decanul FJȘC, Victoria Bulicanu, precum și cadre didactice și studenți de la facultate.

Rectorul USM a mulțumit Guvernului României pentru întreg suportul acordat în ultimii ani Universității de Stat din Moldova și în special Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, care a susținut inițierea și derularea proiectelor de dezvoltare în cadrul USM, printre care se numără și aceste două studiouri.

„Suntem siguri că studenții noștri vor avea doar de câștigat de pe urma roadelor parteneriatului frumos dintre USM și DRRM”, a mai adăugat Igor Șarov.

Oaspeții au vizitat cele două laboratoare, iar studenții au realizat și un prim podcast, a căror invitați au fost oficialii români și rectorul USM.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul își propune să reducă cheltuielile pentru reparații, mobilier, tehnică de calcul, transport și evenimente, dar și să limiteze angajările în sectorul public. De asemenea, vor fi revizuite premiile și bonusurile acordate angajaților din instituțiile finanțate de la bugetul de stat. Declarațiile au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ministrei, autoritățile analizează fiecare categorie de cheltuieli pentru a identifica economii, fără a afecta instituțiile care dispun deja de finanțare limitată sau obligațiile stabilite prin lege.

„Ne punem semnul de întrebare dacă putem renunța la unele cheltuieli sau nu”, a explicat Victoria Belous.

Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea cheltuielilor pentru încălzire și combustibil, limitarea achizițiilor de mobilier și tehnică de calcul, precum și cumpărarea mijloacelor de transport doar în cazuri strict necesare. De asemenea, anul viitor este planificat un buget mai mic pentru concerte.

Ministra a precizat că vor fi reevaluate și cheltuielile pentru evenimente și proiecte care nu au fost asumate sau aprobate oficial, precum și necesitatea dezvoltării unor sisteme informaționale.

Optimizările vizează instituțiile finanțate din bugetul de stat, inclusiv ministerele, Parlamentul și Președinția. Primăriile își gestionează independent bugetele, a menționat oficiala.

Angajările, limitate, iar structurile instituțiilor vor fi revizuite

O altă măsură ține de reducerea cheltuielilor de personal. Potrivit Victoriei Belous, mai multe ministere au primit sarcina de a elabora planuri de reducere a numărului de angajați.

Ministra a subliniat că măsura nu presupune concedierea directă a salariaților, ci o gestionare mai strictă a posturilor vacante și a necesității de a menține sau ocupa anumite funcții.

De exemplu, instituțiile ar putea să nu prelungească activitatea angajaților după atingerea vârstei de pensionare sau să reevalueze necesitatea unor noi angajări. Totodată, în cazul reorganizărilor, structurile instituțiilor vor fi analizate pentru a stabili dacă fiecare funcție este justificată.

„Fiecare persoană angajată trebuie să fie motivată dacă trebuie sau nu să fie angajată în sectorul public”, a declarat ministra.

Premiile și bonusurile, de asemenea, revizuite

Victoria Belous a mai spus că, încă din primele zile de activitate ale actualului Guvern, a fost dată indicația de a reduce sau elimina premiile și alte bonusuri acordate angajaților din sectorul public.

Potrivit ministrei, această măsură este în curs de aplicare, iar autoritățile examinează inclusiv acordarea premiilor anuale și a celor unice.

În ceea ce privește economiile obținute până acum în urma optimizărilor, ministra nu a prezentat o cifră exactă în declarația citată, menționând însă că au fost limitate angajările și extinderea schemelor de personal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!