Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, pleacă din Guvernul Recean. În locul acestuia vine Daniela Misail-Nichitin, actual secretar de stat, a anunțat prim-ministrul Dorin Recean, în cadrul unei conferințe de presă luni, 18 noiembrie curent.
Între timp, Vladimir Bolea trece de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, condus anterior de Andrei Spînu. La conducerea Ministerului Agriculturii ar urma să vină Ludmila Catlabuga.
Premierul Dorin Recean a anunțat că aceste candidaturi vor fi propuse marți, 19 noiembrie curent, președintei Maia Sandu. Mai mult, oficialul a declarat că modificările au fost făcute după consultările cu societatea civilă, asociațiile profesionale, reprezentanții mai multor instituții de stat, dar și cu deputații din fracțiunea majoritară din Parlament.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Primul ministru care a ales să demisioneze a fost Andrei Spînu. Acesta a plecat de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, dar și din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Anunțul a fost făcut pe contul oficial de Facebook. În mesajul său, Andrei Spînu scria că, în ultima perioadă, a fost supus unei campanii nedrepte de defăimare și că aproape zilnic „am fost atacat fără să se prezinte probe”.
Între timp, și Adrian Efros, ministrul Afacerilor Interne, a anunțat că demisionează din funcție. Anunțul a fost făcut pe contul de Facebook, înainte ca prim-ministrul Dorin Recean să anunțe remanierele promise după alegerile prezidențiale.
VIDEO Dorin Recean, despre schimbări la Guvern: În 10 zile voi veni cu propuneri

