Curs valutar
  • EUR
    20.0545
    0.0289%
  • USD
    17.2475
    0.0504%
  • RUB
    0.2051
    1.7552%
  • RON
    3.8173
    0.055%
  • UAH
    0.3872
    0.3616%

Toate știrile

11 septembrie 2026

VIDEO Rușii au atacat din nou la granița cu România

26 Sept. 2023, 08:21
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
26 Sept. 2023, 08:21 // În Lume //  Redacția Realitatea

Moscova a atacat din nou marți regiunea Odesa, aproape de granița cu România, în apropiere de localitatea Isaccea din județul Tulcea.

Dronele rusești au vizat din nou porturile ucrainene de pe Dunăre, în sudul regiunii Odesa, potrivit Europa Liberă.

Porturile Reni, Orlivka și Izmail au fost luate de țintă de dronele kamikaze, potrivit canalului de Telegram al armatei ucrainene.

Un bărbat a surprins momentul în care o dronă a căzut foarte aproape de teritoriul românesc, la Orlivka, vis-a-vis de localitatea tulceană Isaccea.

Petru Gabor, care este voluntar și face, săptămânal, drumuri cu ajutoare către zonele afectate de invazia declanșată de Vladimir Putin a filmat momentul în care rușii atacă portul ucrainean. Acesta a declarat pentru Libertatea că o dronă a căzut „la câteva zeci de metri de noi, care eram pe bac”.

„Aici a picat, direct în vamă!”, spune un bărbat după ce drona și-a atins ținta. După ce a căzut prima am reușit doar eu și cu un autobuz să urcăm pe bac. Apoi le-am spus că se aud mai multe și cumva au realizat ce le tot spuneam și au pornit, dar abia după ce a mai picat una”, a declarat Gabor.

Daune „semnificative” produse de un atac în ziua precedentă

Nicio zi fără liniște pe Dunăre. Autoritățile din regiunea ucraineană Odesa au anunțat luni că Rusia a lansat un atac combinat, cu 19 drone și 14 rachete, care au rănit o femeie și au avariat instalații portuare, potrivit agențiilor internaționale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Guvernatorul regiunii, Oleg Kiper, a spus că rușii au folosit „drone ofensive și două tipuri de rachete”, dintre care mai multe și-au atins țintele. El a adăugat că femeia a fost rănită de unda de șoc a unei explozii și de șrapnel iar ulterior spitalizată. Apărarea antiaeriană a Ucrainei a reușit să doboare toate dronele și 11 din rachetele Kalibr.

Stațiunea balneară Odesa a suferit însă distrugeri „importante”, iar într-un hotel s-a declanșat un incendiu care a fost stins rapid.

Rachetele Oniks au distrus silozuri de cereale, fără a face victime, au mai arătat forțele armate ucrainene. Depozite și firme din suburbiile Odesei au fost avariate de fragmentele căzute. Ministrul economiei, Iulia Sviridenko, a scris în rețeaua X că atacul de la Odesa a produs „daune semnificative” în portul maritim. Kiper a precizat că în silozurile lovite se găseau aproape 1000 de tone de cereale.

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
11 Sept. 2026, 16:34
 // Categoria: Economie // Autor:  Victoria Laur
11 Sept. 2026, 16:34 // Economie //  Victoria Laur

Misiunea Economică a Moldovei la Viena a fost organizată în perioada 8-10 septembrie 2026, de către Camere de Comerț și Industrie. Evenimentul are loc în contextul celei de-a VI-a sesiuni a Comisiei interguvernamentale moldo-austriece de colaborare economică, oferind cadrul pentru identificarea unor noi oportunități de colaborare și consolidarea relațiilor economice dintre cele două țări.

Delegația din Republica Moldova a reunit reprezentanți ai unor companii din domenii precum asigurări, agricultură și industria alimentară, logistică și transport, energie, industria farmaceutică, tehnologii informaționale și servicii conexe.

Programul a inclus vizite la companii austriece, întrevederi B2B, sesiuni de networking și discuții cu reprezentanți ai instituțiilor austriece, oferind participanților posibilitatea de a identifica parteneri de afaceri, de a explora oportunități investiționale și de a prezenta avantajele competitive ale Republicii Moldova.

În prima zi a misiunii, delegația Republicii Moldova a efectuat vizite și a avut întrevederi cu reprezentanții unor companii austriece, inclusiv Wien Energie GmbH și KIR Holding GmbH. Agenda a continuat cu întâlniri individuale și discuții B2B.

Ziua de 9 septembrie a fost dedicată celei de-a VI-a sesiuni a Comisiei interguvernamentale moldo-austriece de colaborare economică. În cadrul sesiunii au fost puse în discuție relațiile economice bilaterale.

În aceeași zi, la Camera Economică Federală a Austriei, a fost organizată masa rotundă de afaceri moldo-austriacă. Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, ai organizațiilor de suport pentru afaceri și ai companiilor din ambele țări.

În cadrul mesei rotunde a fost prezentat potențialul economic și investițional al Republicii Moldova, precum și dinamica relațiilor economice moldo-austriece. Ulterior, companiile participante au avut posibilitatea de a participa la sesiuni B2B și discuții de networking. Programul s-a încheiat cu o prezentare a vinurilor moldovenești, organizată cu suportul Oficiului Național al Viei și Vinului.

În cea de-a treia zi, delegația a efectuat o vizită la weXelerate GmbH – un ecosistem și hub de inovare din Viena, care conectează corporații, startup-uri, investitori și experți în vederea dezvoltării și implementării unor idei, soluții și tehnologii inovatoare, transmite Camera de Comerț și Industrie.

Misiunea Economică s-a încheiat cu participarea la evenimentul de afaceri organizat la Ambasada României în Austria, cu participarea reprezentanților instituțiilor și ai mediului de afaceri. Evenimentul a inclus prezentarea companiilor autohtone, reuniuni de afaceri și întrevederi B2B cu membrii Romania Connect – platformă care reunește companii românești cu activități în Austria și facilitează conexiuni de afaceri, schimbul de experiență și identificarea unor noi oportunități de colaborare în vederea dezvoltării cooperării trilaterale Republica Moldova – România – Austria.

De asemenea, în cadrul evenimentului a fost semnat Memorandumul de înțelegere dintre Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Romania Connect, având drept obiectiv consolidarea cooperării și dezvoltarea de noi oportunități pentru comunitatea de afaceri.