Informațiile cu privire la încălcările flagrante ale drepturilor omului, admise în perioada sovietică pe teritoriul actual al Republicii Moldova, vor fi accesibile publicului larg și mediilor academice/științifice, în vederea reabilitării persoanelor care au avut de suferit, precum și consolidării eforturilor de elucidare a adevărului istoric. Anunțul a fost făcut de Serviciul de Informații și Securitate (SIS).
Alexandru Musteața, director SIS, a avut o întrevedere cu Igor Cașu, director al Agenției Naționale a Arhivelor, în cadrul căreia a fost semnat un Acord interinstituțional de colaborare.
Acordul prevede transmiterea etapizată a documentelor de arhivă care fac parte din Fondurile Serviciului, în special, cele cu referire la represiunile politice din perioada sovietică, precum și, în premieră, a dosarelor privind activitatea administrativă a instituției coercitive sovietice din cadrul RSS Moldovenești.
Astfel, Serviciul de Informații și Securitate, la etapa dată, va transmite Agenției Națională a Arhivelor peste 2000 de dosare stocate în Depozitul special de stat al instituției.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Amintim că în 2010, preşedintele interimar Mihai Ghimpu a desecretizat persecuţiilor politice din perioada sovietică, prin transferarea a 5000 de dosare de la Serviciul de Informaţii şi Securitate la Arhiva Naţională. Atunci, Ghimpu a declarat că aceeaşi cale o vor lua alte zeci de mii dosare ale persoanelor care au fost urmărite şi au avut de suferit în vremea dictaturii comuniste.