Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

VIDEO „Sunt trădători”. Castelul lui Galkin și Pugaciova ar putea fi confiscat și oferit ucrainenilor din Donbas

22 Iun. 2022, 14:19
 // Categoria: Life // Autor:  Victoria Laur
22 Iun. 2022, 14:19 // Life //  Victoria Laur

Castelul în care locuiau anterior Maxim Galkin și Ala Pugaciova ar putea fi confiscat de autoritățile ruse. După ani buni de la construcție, autoritățile au descoperit că ar fi existat încălcări atunci când s-au emis documentele corespunzătoare pentru ridicarea clădirii.

Inițial se cerea demolarea lui, însă unul dintre deputații ruși a propus ca locuința să fie oferite persoanelor evacuate din Donbas. Propunerea a venit din partea lui Andrei Lugovoi, care este prim-vicepreședintele Comitetului Dumei de Stat pentru Securitate și Anticorupție.

„Din punct de vedere moral, nu am nicio îndoială că sunt trădători. Aceștia sunt oameni cărora nu le place Rusia și nu înțeleg ce se întâmplă. Trăiesc acolo unde miroase a bani. Oamenii care sunt preocupați de justiție încearcă să-și dea seama cum au trăit înainte marii noștri artiști, actori, cântăreți. Pot apărea câteva detalii interesante legate de viața lor și de averea lor. Dacă se comportă în acest fel, atunci nu este nevoie să închidem ochii acum. Să îl privăm pe Galkin de tot ce are. Din punct de vedere moral și etic, aș susține ideea de a ne muta acolo refugiați din Donbas”, a declarat în cadrul unui interviu Lugovoi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conform presei ruse, prețul imobilului deținut de Galkin și Pugaciova depășește 10 milioane de dolari. Acesta are șase etaje, este dotat cu sală de cinema, bazin, teatru de vară, livadă, dar și alte facilități de lux.

Maxim Galkin și Ala Pugaciova au plecat din Rusia după ce Putin a ordonat invadarea Ucrainei. Aceștia se află în Israel, unde artistul susține mai multe concerte. La unul dintre evenimentele desfășurate în Israel, acest l-a ridiculizat pe Vladimir Putin și a propus ironic să i se ridice un monument din bronz, de 300 de metri.

Galkin s-a pronunțat și anterior pe rețelele de socializare contra războiului, iar ulterior presa rusă vehicula că pe numele lui ar fi deschisă o investigație pentru „discreditarea armatei”. Totodată, au existat și zvonuri precum că locuința familiei ar putea fi vândută, însă cuplul nu a confirmat oficial acest fapt.

În același timp, cântăreața rusă Vica Țiganova a propus să i se retragă cetățenia Alei Pugaciova după ce aceasta a părăsit Rusia. Ea consideră că asemenea măsură ar fi oportună din cauza că Pugaciova nu ar fi cântat melodii patriotice.

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!