Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Trei morți după ce SUA au lovit o navă suspectată de trafic

30 Mai 2026, 10:54
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
30 Mai 2026, 10:54 // În Lume //  Realitatea.md

Armata americană a lansat un nou atac asupra unei nave suspectate de trafic de droguri în Oceanul Pacific, în urma căruia au murit trei persoane.

„Nava călătorea pe o rută cunoscută de trafic de droguri în Pacificul de Est și era angajată în operațiuni de trafic de droguri”, a scris Comandamentul american pentru America Latină și Caraibe (Southcom).

Ulterior, momentul loviturii a fost surprins pe imagini, în care ambarcațiunea aflată pe ocean este cuprinsă de o explozie puternică, iar resturile arse se scufundă în apă.

Atacul soldat cu trei morți reprezintă al treilea incident mortal din această săptămână, numărul total al deceselor ajungând la 198 de la începutul campaniei militare din luna septembrie, potrivit bilanțului AFP, citat de HotNews.

Din septembrie, Statele Unite desfășoară o campanie de atacuri aeriene asupra unor ambarcațiuni prezentate de Washington ca aparținând traficanților de droguri, în Caraibe și Pacific.

Până în prezent, administrația americană nu a prezentat dovezi privind implicarea navelor în traficul de droguri, iar oficiali și experți ONU consideră aceste acțiuni drept execuții extrajudiciare. Legalitatea lor urmează să fie analizată de un organism intern al Pentagonului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 16:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 16:46 // Slider //  Daniela Baranovschi

Toate cele nouă persoane reținute într-un dosar de escrocherie cu presupuse investiții în acțiuni și criptomonede au fost plasate în arest. Suspecții, cu vârste cuprinse între 22 și 43 de ani, ar fi făcut parte dintr-o grupare care ar fi obținut bani de la cetățeni din mai multe țări, după ce le promitea câștiguri rapide și considerabile. Decizia a fost pronunțată de magistrați sâmbătă, 7 noiembrie.

Potrivit Inspectoratului Național de Investigații (INI), gruparea ar fi atras victimele prin intermediul publicității online, vizând în special persoane în etate. Acestea erau îndemnate să investească bani pe platforme de tranzacționare create în prealabil de membrii grupării.

Pentru a le câștiga încrederea, suspecții s-ar fi prezentat drept o echipă de experți financiari și ar fi activat sub paravanul unei companii cu o denumire credibilă. Anchetatorii au stabilit că persoanele recrutate pentru a lucra în cadrul grupării ar fi fost supuse inclusiv testării la poligraf, metodă prin care organizatorii ar fi încercat să se asigure că acestea nu vor divulga informații despre activitatea infracțională.

În urma investigațiilor, oamenii legii au identificat centrul de apel folosit de grupare. Vineri seara, ofițerii INI, împreună cu procurorii PCCOCS și angajații BPDS „Fulger”, au efectuat percheziții la sediul acestuia, în urma cărora au fost reținute nouă persoane, inclusiv presupusul lider al grupării.

Majoritatea suspecților sunt originari din Republica Moldova, inclusiv din Chișinău, raionul Cimișlia și regiunea transnistreană. Printre aceștia se numără și cetățeni ai României și Ucrainei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!