Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

(VIDEO) Ulciorul nu merge de multe ori la apă. Un minor, suspectat de comiterea mai multor furturi, reținut

13 Mai 2021, 11:33
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
13 Mai 2021, 11:33 // Societate //  Realitatea.md

A fost complice în mai mult de 20 de infracțiuni, dar într-un final a fost identificat. Este vorba despre un minor de 15 ani, locuitor al Capitalei, care a fost reținut de oamenii legii pentru furt. Totodată, complicele acestuia, un tânăr de 25 de ani, a fost anunțat în urmărire penală. Polițiștii întreprind toate măsurile pentru a fi reținut.

„Pe parcursul lunii aprilie, ar fi comis mai multe furturi cum ar fi: din scara blocurilor de locuit de unde au sustras biciclete, cărucioare pentru copii, din automobile deposedând proprietarii de bunuri  materiale. Acțiunile suspecților au fost surprinse de camera de supraveghere”, spune poliția.

Astfel, în urma investigațiilor s-a constatat că prejudiciul cauzat părților vătămate constituie circa 50 mii lei.

Totodată, în cadrul audierilor minorul și-a recunoscut vina, iar acum este cercetat în liberate.

Așadar, conform legislației, suspecții riscă amendă în mărime de până la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 ore, sau închisoare de până la patru ani.

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!