Un grup specializat în procurarea, depozitarea și comercializarea ilegală a preparatelor medicamentoase și suplimentelor alimentare, neautorizate de stat, atât pe teritoriul Moldovei, cât și peste frontiera vamală, a fost destructurat de oamenii legii.
Autoritățile au demarat un control, în cadrul căruia s-a constatat că un grup de persoane, fără a deține autorizație, comercializa pe o perioadă îndelungată diverse preparate medicamentoase și suplimente alimentare neautorizate, sub pretextul oferirii tratamentelor pentru afecțiuni precum obezitatea, hipertensiunea arterială sau bolile cardiace, folosind platformele sociale ca mijloc de vânzare. Acestea nu se regăsesc în lista suplimentelor alimentare înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova.
„În cadrul perchezițiilor desfășurate în bunurile imobile care aparțin unuia dintre figuranți, au fost depistate și ridicate un șir de preparate medicamentoase și suplimente alimentare neautorizate – a căror valoare pe piața neagră depășește 450 000 de lei, precum și mijloace bănești obținute în urma comercializării produselor.
Menționăm că pe piața neagră, aceste preparate erau vândute la prețuri cuprinse între 6 000 și 16 000 de lei per produs. Investigațiile continuă în vederea stabilirii provenienței preparatelor, precum și documentării complete a tuturor persoanelor implicate în schema ilegală”, transmite Poliția Națională.
