Ziua Națională a Vinului continuă și în ziua de duminică, 6 octombrie curent, unde cei care și-au achiziționat Carnetul Degustatorului și-au putut încânta din nou papilele gustative, pe fundalul istoriilor despre vinul produs și pe o atmosferă de muzică și voie bună. Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) a lansat noul brand de țară „Wine of Moldova. Unexpectedly Great” / „Vinul Moldovei. Uimitor de Bun” care reprezintă angajamentul industriei vinicole de a produce vinuri de o calitate excepțională, capabile să concureze cu cele mai apreciate vinuri din lume. La ORA de LIVE cu Traian, aflați mai multe.
VIDEO Vinăria care a devenit cea mai bună din țară în 2024. Mai multe distincții au fost oferite producătorilor de vin
„Suntem la cea de-a 23 ediție a acestui extraordinar eveniment care ne reprezintă, așteptat nu doar de moldoveni, dar și de turiști. Azi aici în Piață, sunt prezenți 101 de vinificatori”, a anunțat Traian în live.
Jurnalistul echipei Realitatea a aflat de la directorul ONVV, Ștefan Iamandi, că, în acest an, aproape că s-a reușit să ajungem la numărul de vizitatori și turiști din anii dinaintea pandemiei de COVID-19.
„În fiecare an, încercăm ca tot mai mulți și mai mulți vinificatori să încăpem în PMAN. Numărul lor crește și anul acesta este un record – 101 de producători, spațiu este limitat. Zona gastronomică am extins-o și consumatorii au apreciat asta. Nu mai este fum în Piață. Anul acesta am implementat Carnetul Degustatorului digitalizat. Putem ști la ora actuală câte degustări au avut loc. Pentru ziua de ieri au fost comercializate 4.000 de carnete de degustator, cu 500 mai mult decât două zile anul trecut. Aceasta demonstrează încă o dată numărul enorm de vizitatori care au fost și turiști. Ajungem încet la datele de până la 2019”, a declarat Ștefan Iamandi.
VIDEO În timp ce consumul de vin în lume este în scădere, vinurile moldovenești cuceresc noi piețe. Ce spun experții
Traian a mai discutat și cu someliarul Andrei Știrbu de la Școala Vinului, acolo unde se discută despre vin, tehnicile de degustare, zonele și indicațiile geografice.
„În Republica Moldova, există patru zone cu indicații geografice protejate, doar că în trei se produce vinul și în zona a patra se produce divinul. Zona de centru este Codru, zona de sud este repartizată în două – Valurile lui Traian și Ștefan Vodă, și respectiv fiecare producător își are locația indicată pe etichetă. Venim cu recomandări pentru consumatori să aleagă anume vinul care are indicată această indicație geografică protejată, ceea ce înseamnă că pe etichetă veți vedea trei litere IGP. Zona centru este specializată în vinuri albe, rose și spumante, iar în zonele de sud sunt produse vinurile roșii”.
Așa că sfatul prețios este să consumăm vinul roșu de la sud și vinul alb din centru, din pahare corecte și cel puțin la temperatura camerei, din sticle deschise din timp.
Fiecare dintre vorbitori au atenționat despre consumul responsabil de alcool. Mai multe detalii, însă, i-a dat lui Traian Vladimir Corobca, consultant în viticultură în cadrul ONVV.
„Șoferii înainte de a consuma, vin pe la mine, eu le fac instrucțiuni, le spun care sunt cerințele, după ce a consumat, îl testez cu etilotestul și îi dau două recomandări. Dacă nu întrece măsura de 0,15 miligrame în aerul expirat poate să meargă cu mașina, dacă întrece, trebuie să aleagă transportul public. Îi mai dau o foaie volantă cu care sunt pedepsele și le reamintesc că sunt mai dure în acest an. Norma maximă de alcool, ca să nu aibă probleme cu poliția, este 100-120 de mililitri, după care se mănâncă bine și se urcă la volan după 30-60 de minute”.
Ziua Națională a Vinului are loc tradițional, în Republica Moldova, în primul weekend din octombrie. Timp de două zile, în Piața Marii Adunări Naționale, producătorii își prezintă băuturile noi sau emblematice. Evenimentul este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului, cu sprijinul partenerului strategic USAID Moldova și sprijinul financiar al Ukraine-Moldova American Enterprise Fund. Partenerii instituționali includ Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare și Ministerul Culturii al Republicii Moldova, iar partenerii principali sunt maib și Mastercard.
Seara se va încheia cu artiști îndrăgiți: Dj Markus, Tatiana Turtureanu, Cuibul și Zdob și Zdub.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Traficul pe unele străzi din Capitală, suspendat de Ziua Vinului: Cum va circula transportul public