Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

Vlad Plahotniuc este dat în căutare internațională! Interpol a acceptat cererea Republicii Moldova

07 Feb. 2025, 19:17
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Elena Putregai
07 Feb. 2025, 19:17 // Actualitate //  Elena Putregai

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a informat vineri că, la 6 februarie curent, Comisia de Control a Fișierelor din cadrul Interpol a notificat Direcția cooperare polițienească internațională a IGP despre acceptarea cererii de anunțare în căutare internațională în privința „unui fost lider al unui partid politic”. Este vorba despre Vlad Plahotniuc. 

UPDATE

Vineri seara, 7 februarie curent, Veronica Dragalin, șefa Procuraturii Anticorupție a menționat că „mandatul de arest în privința lui Vladimir Plahotniuc este vizibil în baza de date INTERPOL, după mai mult de cinci ani”.

„Pe baza informației acumulate în dosarul ,,INTERPOL” de către Procuratura Anticorupție, Comisia de Control a Fișierelor al INTERPOL a decis, în sesiunea din 27-31 ianuarie 2025, să revizuiască decizia sa din iulie 2020, care a blocat solicitarea Republicii Moldova de anunțare în căutare”, a scris șefa PA pe pagina sa de facebook.

Știrea inițială

„Persoana întrunește condițiile impuse de Comisie privind procesarea datelor, urmând ca cererea să fie vizibilă pentru toate țările membre ale OIPC Interpol, în urma contestației depuse de Direcția cooperare polițienească internațională a Poliției și Procuratura Anticorupție, în noiembrie 2024. Astăzi, difuziunea de căutare internațională cu scop de arest și extrădare în privința acestuia a devenit vizibilă pentru toate statele membre”, se mai menționează în comunicatul emis presei.

Din aprilie 2024, Procuratura Anticorupție investighează o schemă de corupție prin care au fost afectate deciziile Comisiei INTERPOL de a bloca Notificări Roșii și anunțuri în căutare internațională. Pe baza probelor și informației acumulate în acest dosar, dar și altor circumstanțe noi, în octombrie 2024, Procuratura Anticorupție a formulat o cerere către INTERPOL, solicitând revizuirea deciziei din iulie 2020. Pe baza acestei cereri, DCPI – autoritatea centrală a Republicii Moldova pentru cooperare cu INTERPOL – a expediat un demers către INTERPOL pentru revizuirea deciziei de respingerea solicitării Republicii Moldova de anunțare în căutare internațională a lui Vladimir Plahotniuc.

VIDEO Dosarul „Interpol”: Sechestre de peste 11,7 milioane de lei, aplicate în Moldova. Detalii de la Dragalin

La 25 noiembrie 2024, noul șef al DCPI, a informat Procuratura Anticorupție despre decizia Comisiei INTERPOL, care a acceptat cererea Republicii Moldova de a revizui și examina din nou cazul lui Vladimir Plahotniuc pe baza noilor circumstanțe. Ca urmare, persoana vizată și avocații săi vor avea oportunitatea să prezinte informație și argumente, dar și Republica Moldova va putea din nou argumenta de ce această cauză penală este una legală, corectă și în conformitate cu Constituția INTERPOL.

Amintim că, în octombrie 2019, la solicitarea Procuraturii Anticorupție, DCPI a solicitat anunțarea în căutare prin intermediul INTERPOL a lui Vladimir Plahotniuc, în privința căruia a fost emis un mandat de arest pentru infracțiunea de spălare de bani, în legătură cu rolul său în schema bancară care a avut loc în Republica Moldova în anii 2013-2015, prin care au fost scoși peste un miliard de dolari din sistemul bancar și eventual din bugetul statului, investigația denumită generic ,,Frauda Bancară”, în gestiunea Procuraturii Anticorupție.

În iulie 2020, Comisia INTERPOL a informat Republica Moldova că, la solicitarea lui Vladimir Plahotniuc, cauza respectivă a fost examinată de către Comisie și a fost adoptată decizia de a respinge solicitarea Republicii Moldova, fiind radiate din sistemul INTERPOL toate datele în privința lui Vladimir Plahotniuc. Solicitările suplimentare către INTERPOL din partea Republicii Moldova în privința lui Vladimir Plahotniuc, pe parcursul anilor 2021-2022, au rămas fără răspuns.

Procuratura Anticorupție, în coordonare cu instituțiile naționale competente, va continua să depună tot efortul pentru a asigura că persoanele vizate în cauzele penale în gestiunea instituției sunt anunțate în căutare, arestate și extrădate în Republica Moldova pentru a fi trase la răspundere penală.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova