Că omul nu e proiectat evolutiv să trăiască în spațiul cosmic, asta o știm deja. La urma urmei, suntem un produs al mediului în care am trăit pe toată durata istoriei și preistoriei speciei noastre. De asta, astronauții sunt supuși la nenumărate teste odată cu încheierea misiunilor, pentru a putea observa cum viața în spațiu îi afectează din toate punctele de vedere.
Cel mai recent dintre studiile efectuate de NASA, împreună cu specialiști de la mai multe centre de cercetare din SUA, studiu publicat în revista Nature, scoate în evidență un efect puțin studiat până acum. Mai exact, este vorba de schimbările care apar în morfologia creierului (materia albă, materia cenușie, microstructură, volum ventricular etc.).
Din analizele realizate pe 30 de astronauți, înainte și după efectuarea misiunii, a reieșit că aceștia suferă de o dilatare a ventriculelor cerebrale, cavități în care este produs lichidul cefalorahidian. Un efect al lipsei gravitației care duce la dilatarea ventriculelor respective. Și cu cât mai îndelungat este timpul petrecut în spațiu, cu atât mai mare este dilatarea.
Medicii au mai observat că perioada de recuperare în cazul astronauților care petrec mai mult de șase luni în spațiu este de minim trei ani. Niciunul dintre cei 18 astronauți testați (care au participat la misiuni de șase luni) nu a revenit la normal într-o perioadă mai scurtă.
Deocamdată nu există date care să ofere indicii despre ce se întâmplă cu creierul astronauților care petrec mai mult de șase luni în spațiu. Nu se știe nici modul în care creierul va fi afectat în misiuni de lungă durată. Iar asta, categoric, va avea un impact major în deciziile care privesc trimiterea echipajelor umane în misiuni de acest gen. Mai ales că o bază lunară permanentă urmează să fie construită în următorii ani, iar o misiune spre Marte este deja în calculele celor de la NASA.
