Curs valutar
  • EUR
    20.1616
    0.1577%
  • USD
    18.1049
    0.8788%
  • RUB
    0.2185
    0.8238%
  • RON
    3.7719
    0.1405%
  • UAH
    0.3994
    1.2268%

Toate știrile

12 noiembrie 2026

ZECE cărți fantastice despre corpul uman

15 Mart. 2021, 16:35
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
15 Mart. 2021, 16:35 // Life //  Realitatea.md

Într-un fel sau altul, fiecare carte este despre corpul omenesc. Nimeni nu trăiește în afară corpului lor și, prin urmare, nu există niciun scriitor, povestitor sau personaj pe deplin detașat de existența sa corporală. Poveștile sunt trăite și făcute în trupurile noastre. Limbajul în sine este creat de mișcările mușchilor corpului nostru. Există sute de cărți care se bazează pe bogatele tradiții de scriere despre boli, handicap, gen, rasă, dorință, politică, părinți, copilărie, viaţă și moarte, toate ancorate în corpurile noastre. 

Ți-am pregătit 10 cărți care sunt concentrate pe minunatele noastre trupuri

1. Frankenstein de Mary Shelley

Când mama lui Victor Frankenstein moare, el merge la universitate preocupat de „cele mai profunde mistere ale creației umane”, intenționând să învețe cum să creeze o ființă vie, astfel încât să poată combate pierderea, moartea și decăderea. El a suturat un om din mai multe părți, după care a încercat să-l animeze. Creatura, minunată în teorie, îl îngrozește de îndată ce prinde viață. Starea devastatoare ce cuprinde atât creatorul cât și creatura sa în sine este nesfârșită. Aceasta carte misterioasă este indispensabilă tuturor generațiilor, iar emoțiile și suspansul pe care îl generează va captiva fiecare cititor.

2. The Body in Pain: The Making and Unmaking of the World de Elaine Scarry

O analiză a suferinței fizice care se întinde de la filozofie la medicină, de la religie la literatură și artă, The Body in Pain este reprezentarea naturii fundamentale, inexprimabile și inevitabile a durerii. Această carte este asemeni unui studiu nuanțat și expansiv al modurilor în care, de-a lungul istoriei, ființele umane au provocat și s-au confruntat cu durerea, dar și cum au lucrat acestea pentru a o articula și pentru a trăi cu și prin ea.

3. The Giant’s House de Elizabeth McCracken

The Giant`s House este un roman extraordinar despre povestea de dragoste dintre o bibliotecară dintr-un oraș mic, numit Peggy Court și James Carlson  Sweatt, un tânăr care ajunge la fascinanta înălțime de peste 2 metri. Această carte este o examinare a modurilor profunde în care un corp ieșit din comun poate să te atragă și să creeze o conexiune strânsă între două persoane, precum și a modului în care îți poți iubi propriul corp. Romanul se axează pe gloria și pe durerea de a fi o ființă vie.

4. Poster Child de Emily Rapp Black

Poster Child este sunt memoriile autorului despre cum este viața atunci când ai dezabilități. Piciorul stâng al lui Rapp Black a fost amputat la vârsta de patru ani ca urmare a unui defect congenital. Black, a reușit să creeze viziunea perfectă din perspectiva unei persoane neputincioase aflată într-un anturaj negativ cu lipsă de cultură ce te impulsionează constant să te disprețuiești.

5. Inseminating the Elephant de Lucia Perillo

Poeziile din această colecție sunt inventive la nesfârșit. Frumoase și amuzante, surprinzătoare, curioase și ironice, ele îți vor depăși cu siguranță toate așteptările. Perillo a avut scleroză multiplă, iar aceste poezii sunt inspirate direct de experiențele sale din lupta cu această dizabilitate. Sunt, de asemenea, o prezentare extraordinară despre cum trebuie să iubim lumea în care trăim în ciuda întunericului în care ne regăsim adesea.

6. The two types of decay de Sarah Manguso

Subțire, ciudată și lirică, această carte transformă „narațiunea bolii” în sine. Asemeni unei evidențe a anilor pe care i-a petrecut eroina cu o tulburare de sânge rară și profund imprevizibilă, cartea articulează o experiență din îndepărtarea temporală sau lingvistică a recuperării. Aceasta este o carte dificilă, însă este extrem de frumoasă și unică.

7. A Guidebook to Relatives de Camille T Dungy

Dungy este poet, iar această colecție de eseuri, memorii și studii culturale se întinde pe parcursul istoriei și peisajelor pentru a explora maternitatea, femeia, scrierea și lumea naturală. Preocupat de vulnerabilitatea și puterea deosebită de a trăi într-un corp negru, este un „masterclass” în lupta cu numeroasele moduri în care corpurile noastre se modelează și ne asistă peste tot.

8. The Carrying de Ada Limon

O colecție de poezii despre copilărie și infertilitate, bătrânețe și durere, răpirea și ruptura corpului și forța brutală, extatică, animalică a dorinței, această carte este frumoasă și ușoară, capabilă să-ți frângă inima.

9. Heavy: An American Memoir de Kiese Laymon

Există tot felul de moduri de a caracteriza această carte. O memorie despre trăsăturile rasiale, devotament și abuz. O poveste despre creșterea fiului de culoare de către o mamă singură din Jackson, Mississippi. O carte care interogează fără întrerupere încrucișările dintre violența sistemică și cea individuală. O scrisoare de dragoste. O vărsare de sânge. O invocație de scuze și mustrări. Toate sunt adevărate și toate insuficiente pentru a descrie această operă.

10. Teratology de Susannah Nevison

O colecție de poezii înrădăcinată într-o serie de defecte congenitale care afectează picioarele autorului și, într-o viață de intervenții chirurgicale, cartea lui Nevison este un act de a face mituri, a face sensuri din nimic și de a supraviețui.

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 10:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
12 Nov. 2026, 10:30 // Slider //  Realitatea.md

Situația financiară a producătorilor locali de energie electrică din surse regenerabile se agravează, iar lipsa unor soluții din partea autorităților îi constrânge pe unii dintre aceștia să recurgă la măsuri extreme pentru limitarea pierderilor financiare, scrie bani.md

Potrivit reprezentanților sectorului, începând de luni, 16 noiembrie 2026, producătorii vizați intenționează să sisteze temporar generarea și livrarea energiei electrice în rețea, întrucât noile reguli de decontare a dezechilibrelor generează costuri pe care aceștia nu le mai pot suporta în condițiile actuale ale pieței.

Această măsură nu reprezintă o decizie comercială voluntară, ci este determinată de riscurile financiare majore cu care se confruntă întreprinderile, inclusiv pericolul incapacității de a-și onora obligațiile contractuale și de rambursare a creditelor bancare contractate pentru realizarea investițiilor.

ANRE amână liberalizarea pentru consumatori, dar menține obligațiile financiare pentru producători

Pe de o parte, ANRE recunoaște oficial că piața energiei electrice din Republica Moldova nu întrunește încă toate condițiile necesare pentru o liberalizare predictibilă și eficientă. Autoritatea invocă gradul ridicat de concentrare a pieței, lichiditatea redusă pe piața pentru ziua următoare (PZU) și piața intrazilnică (PI), dezvoltarea insuficientă a piețelor serviciilor de sistem și de echilibrare, precum și necesitatea dezvoltării capacităților de stocare și a resurselor de flexibilitate.

În consecință, prin decizia din 10 noiembrie 2026, ANRE a amânat până la 1 iulie 2027 trecerea obligatorie la procurarea energiei electrice în condițiile pieței libere pentru anumite categorii de consumatori noncasnici.

Pe de altă parte, în cazul producătorilor locali de energie electrică din surse regenerabile, ANRE menține aplicarea, începând cu 1 iulie 2026, a noilor reguli de decontare a dezechilibrelor, care presupun asumarea unor riscuri și costuri financiare considerabile, deși exact aceleași deficiențe structurale ale pieței limitează posibilitățile producătorilor de a-și corecta pozițiile comerciale și de a gestiona aceste riscuri.

Se impune, astfel, o întrebare legitimă: dacă piața nu este suficient de matură pentru a permite liberalizarea în condiții concurențiale pentru anumite categorii de consumatori, din ce considerente se consideră că aceasta oferă condiții adecvate pentru asumarea integrală a riscurilor de dezechilibru de către producătorii de energie regenerabilă?

Producătorii consideră că o abordare echilibrată ar presupune acordarea unei perioade tranzitorii similare, până la 1 iulie 2027, în care să poată fi dezvoltate mecanismele de tranzacționare, concurența pe piața serviciilor de echilibrare și capacitățile de stocare necesare.

Expunerea financiară a depășit într-o singură lună nivelul cumulat al precedentelor șase luni

Datele prezentate de cele cinci părți responsabile pentru echilibrare (PRE) indică, pentru luna iulie 2026, o expunere financiară netă negativă agregată de 60,24 milioane de lei, fără TVA, comparativ cu 58,81 milioane de lei în întreaga perioadă ianuarie–iunie 2026.

Astfel, într-o singură lună, expunerea financiară netă negativă a depășit nivelul cumulat al precedentelor șase luni.

La nivelul PRE-urilor, cea mai mare expunere financiară negativă a fost înregistrată de Navitas Energy, în valoare de 42,74 milioane de lei. Este important de precizat că portofoliul acestui PRE include nu doar producători de energie electrică din surse regenerabile, ci și întreprinderi reglementate, precum Premier Energy Distribution SA, Premier Energy SRL și RED Nord SA.

Alte expuneri financiare negative au fost raportate de Videsec&Co, în valoare de 8,93 milioane de lei, Alectrona Energy, de aproape 9 milioane de lei, și Trade Energo Plus, de 5,68 milioane de lei. În schimb, ML Energy Group a înregistrat un sold pozitiv de 6,11 milioane de lei.

Este esențial de menționat că valorile expunerilor financiare diferă semnificativ de la un PRE la altul și trebuie analizate ținând cont de componența și dimensiunea portofoliului fiecăruia, respectiv de numărul și profilul participanților asociați, precum și de volumele de consum și de producere gestionate.

Prin urmare, nivelul expunerii financiare nu reflectă exclusiv impactul prețurilor de dezechilibru asupra producătorilor de energie regenerabilă, ci și volumul și structura portofoliului fiecărui PRE. Totodată, aceste valori reprezintă solduri nete rezultate din decontare și nu trebuie confundate cu sumele efectiv achitate sau cu pierderile individuale ale producătorilor.

Producătorii solicită intervenția urgentă a Guvernului

În urma discuțiilor cu reprezentanții Guvernului, Ministerului Energiei și ANRE, producătorii au solicitat instituirea unui regim tranzitoriu până la 1 iulie 2027, aplicarea temporară a formulei de calcul utilizate înainte de 1 iulie 2026 și regularizarea decontărilor pentru lunile deja calculate.

Reprezentanții sectorului subliniază că nu contestă necesitatea responsabilizării participanților la piață și nici obiectivul liberalizării sectorului energetic. Aceștia solicită însă ca implementarea noilor obligații să fie corelată cu gradul real de dezvoltare a pieței și cu existența unor instrumente comerciale eficiente pentru gestionarea dezechilibrelor.

În lipsa unor măsuri urgente, sistarea livrărilor de energie electrică de către producătorii locali ar putea reduce disponibilitatea producției autohtone, într-un moment în care Republica Moldova urmărește consolidarea securității energetice și diminuarea dependenței de importuri.

Paradoxul este că, în timp ce statul promovează investițiile în energie regenerabilă și stocare pentru consolidarea independenței energetice, condițiile actuale de funcționare a pieței riscă să determine producătorii care au investit deja milioane de euro să-și sisteze activitatea pentru a evita acumularea unor pierderi financiare suplimentare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!