Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Accidente grave la Mitoc și Bucovăț: 11 persoane rănite, printre care un copil de 7 ani și unul de 11 luni

23 Mart. 2026, 10:53
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
23 Mart. 2026, 10:53 // Actualitate //  Cătălina Boico

Echipele de asistență medicală urgentă au intervenit în zilele de 22 și 23 martie 2026, la două accidente rutiere produse pe traseele din țară. În total, 11 persoane au avut de suferit, dintre care nouă adulți și doi copii. Toate victimele au primit asistență medicală prespitalicească și au fost ulterior transportate la instituții medicale pentru tratament specializat.

Primul incident a avut loc în seara zilei de duminică, 22 martie, la intrarea în satul Mitoc, raionul Orhei, și a implicat două autovehicule în coliziune.

„La fața locului au intervenit prompt patru echipe AMU din cadrul SAMU Orhei. În urma triajului, s-a constatat că șase persoane au suferit diverse traumatisme, patru adulți cu vârste cuprinse între 26 și 34 de ani și doi minori, de 7 ani și respective de 11 luni. Toți pacienții au primit asistență medicală urgentă la etapa de prespital și au fost transportați asistat la IMSP Spitalul Raional Orhei”, transmite Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP).

Cel de-al doilea accident a avut loc luni, 23 martie, pe pe traseul Strășeni-Ungheni, în apropierea satului Bucovăț. Aici au fost implicate două automobile.

„Pentru gestionarea cazului au fost alocate cinci echipe AMU, trei din cadrul SAMU Strășeni, una din PAMU Lozova și una din SAMU Călărași. În urma impactului, cinci persoane cu vârste între 23 și 35 de ani au fost rănite. După acordarea asistenței medicale la fața locului, trei pacienți în stare gravă au fost transportați la IMSP Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău, iar alți doi pacienți au fost internați la Spitalul Raional Strășeni”, se arată în comunicatul emis de CNAMUP.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În cazul producerii unui accident rutier, cetățenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul Unic 112 pentru a solicita intervenția ambulanței.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!