Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0%
  • USD
    17.2846
    0%
  • RUB
    0.2055
    0%
  • RON
    3.8339
    0%
  • UAH
    0.3877
    0%

Toate știrile

30 august 2026

Austria se opune seriei de sancțiuni inițiate de către aliații occidentali în adresa Rusiei

27 Apr. 2021, 10:56
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
27 Apr. 2021, 10:56 // În Lume //  Realitatea.md

Cancelarul austriac Sebastian Kurz, a declarat ieri că se opune noilor sancțiuni împotriva Rusiei, în ciuda tensiunilor crescânde dintre Occident și Moscova. Acest lucru vine în contextul în care, la începutul acestei luni, Uniunea Europeană și NATO și-au exprimat solidaritatea față de Statele Unite, care au lovit Rusia cu cele mai dure sancțiuni din ultimii trei ani, drept răspuns pentru interferențele sale electorale și atacurile cibernetice agresive.

În martie, administrația Biden a extins, de asemenea, restricțiile de export către Rusia drept o măsură punitivă în cazul  otrăvirii criticului de la Kremlin, Alexei Navalnîi.

„Sunt împotriva sancțiunilor suplimentare ca scop în sine”, a spus Kurz într-un interviu acordat cotidianului elvețian-german Neue Zürcher Zeitung. „Este necesară descalarea. Este dificil, dar agravarea constantă nu este calea pe care vrem să o urmăm”, a adăugat el.

Sebastian Kurz a pledat pentru îmbunătățirea legăturilor UE cu Rusia încă de când a preluat puterea la sfârșitul anului 2017.

„Sancțiunile deja impuse de UE au fost corecte, dar este, la fel de important să ne bazăm și pe dialog. Realizarea păcii pe continentul nostru nu va fi posibilă, decât împreună cu Rusia”, a spus Kurz.

UE a aplicat sancțiuni Rusiei ca răspuns la anexarea Crimeei de la Ucraina în 2014, legăturile dintre Rusia și UE suferind și mai mult în această lună, în contextul în care Republica Cehă a acuzat serviciile secrete ruse că s-ar fi implicat într-o explozie de la un depozit de arme din 2014 și a expulzat 18 diplomați de la Praga.

Într-un scenariu similar, SUA, învinuind Rusia că ar fi orchestrat masiva operațiune cibernetică SolarWinds și ar fi intervenit în alegerile prezidențiale din 2020, a expulzat și ea 10 diplomați ruși și a sancționat 40 de entități și persoane.

La rândul ei, Rusia a ripostat prin expulzarea a 10 diplomați americani, înscrierea pe lista neagră a actualilor și foștilor oficiali, precum și limitarea numărului de cetățeni ruși autorizați să lucreze la Ambasada SUA la Moscova, iar în cazul Cehiei, autoritățile ruse au expulzat 20 diplomați, oferindu-le 24 ore pentru a părăsi țara.

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
29 Aug. 2026, 17:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
29 Aug. 2026, 17:45 // Slider //  Realitatea.md

Meta va plăti aproximativ 17,1 miliarde de dolari pentru a închide unul dintre cele mai ample litigii din Statele Unite privind siguranța copiilor pe internet. Acordul a fost acceptat de 47 de state americane, Districtul Columbia și mai multe teritorii și vine după o serie de înfrângeri suferite de companie în instanță.

În cadrul înțelegerii, compania care deține Instagram și Facebook s-a angajat nu doar să achite o sumă uriașă, ci și să introducă noi măsuri pentru protejarea utilizatorilor adolescenți.

Printre modificările anunțate se numără limitarea utilizării Instagram și Facebook de către adolescenți la două ore pe zi, oprirea funcției de derulare infinită și restricționarea utilizării platformelor în intervalul 00:00–06:00. De asemenea, notificările vor fi dezactivate în timpul orelor de școală, între 08:00 și 15:00.

Înțelegerea a fost negociată de noul director juridic al Meta, C.J. Mahoney, cu aprobarea personală a lui Mark Zuckerberg. Compania a încercat astfel să evite un proces federal de amploare în California, unde mai multe state susțineau că produsele Meta au fost concepute într-un mod care poate crea dependență și poate afecta sănătatea și siguranța copiilor.

Meta, presată de mai multe înfrângeri în instanță

Presiunea asupra companiei a crescut după ce Meta a pierdut două procese importante în luna martie. Într-unul dintre cazuri, compania a fost acuzată că platformele sale au contribuit la problemele de sănătate mintală ale utilizatorilor tineri. Ulterior, pe 10 august, o curte federală de apel a respins încercarea Meta de a bloca procesele invocând protecția oferită de Secțiunea 230 din legislația americană și Primul Amendament.

În procesul de la Oakland, statele solicitau penalități care puteau ajunge la aproximativ 200 de miliarde de dolari, precum și modificări ale platformelor. În cele din urmă, cele 47 de state participante au acceptat acordul. Texasul, care nu s-a alăturat inițial înțelegerii, a ajuns ulterior la un acord separat cu Meta, în valoare de aproximativ un miliard de dolari, însoțit de măsuri similare pentru protecția tinerilor.

Meta se confruntă însă în continuare cu mii de alte procese intentate de adolescenți, familii și districte școlare. Un alt proces major este programat pentru luna octombrie, în California. Compania susține că are în continuare încredere că poate câștiga aceste litigii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!