Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Rusia avertizează SUA să nu trimită consilieri militari în Ucraina pentru a nu accentua tensiunile din regiune

23 Nov. 2021, 17:29
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
23 Nov. 2021, 17:29 // În Lume //  Realitatea.md

Kremlinul a avertizat, marți, că orice decizie a Statelor Unite de a trimite consilieri militari, echipament și armament în Ucraina va accentua tensiunile din regiune și între cele două puteri, relatează Reuters.

Avertismentul de la Moscova vine după ce CNN a scris, luni, că administrația americană intenționează să trimită consilieri și armament în Ucraina, într-o perioadă în care Rusia își accentuează prezența militară la graniță.

„Suntem în mod serios îngrijorați de acțiunile Ucrainei în est și de posibilitatea unei decizii a acesteia de a folosi forța acolo”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Peskov a spus că Rusia nu are planuri să invadeze Ucraina și că țara ar putea să-și „asigure securitatea” prin revenirea în acordul de pace stabilit cu Moscova.

Ucraina, alarmată de concentrarea de trupe ruseşti în apropierea graniţelor sale, a organizat, luni, un nou exerciţiu militar cu implicarea trupelor aeropurtate în apropierea capitalei Kiev.

Statele Unite și-au avertizat aliații în legătură cu o posibilă incursiune rusă pe teritoriul ucrainean, iar oficialii serviciilor de informații americane și britanice suspectează că liderul de la Kremlin vrea să preia controlul asupra unei porțiuni și mai mari din teritoriul Ucrainei, după ce în martie 2014 Federația Rusă a anexat Peninsula Crimeea

Oficiali americani din serviciile de informații le-au spus aliaților că Putin este frustrat de procesul de pace inițiat de Franța și Germania în 2014, după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea și a instrumentat rebeliunea separatistă din estul Ucrainei.

Unii foști oficiali spun că Putin ar putea urmări acum să asigure opunte de legătură terestră între estul Ucrainei și Crimeea.

Analiștii americani mai cred că liderul de la Kremlin vede următoarele luni ca fiind momentul cel mai bun pentru a acționa.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 12:57
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 12:57 // Societate //  Daniela Baranovschi

Aproximativ 5.000 de locuitori din nouă sate ale raionului Florești vor putea beneficia de ajutor mai rapid în cazul incendiilor și altor situații de urgență. Un nou Post de salvatori și pompieri voluntari a fost inaugurat în comuna Izvoare, unde vor activa 12 pompieri voluntari pregătiți să intervină în caz de nevoie.

Postul va deservi localitățile Izvoare, Scăieni, Bezeni, Căinarii Vechi, Frumușica, Trifănești, Alexandrovca, Iliciovca și Maiscoe. Cei 12 voluntari au absolvit cursurile de pregătire organizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu sprijinul Solidarity Fund PL în Moldova.

Noua unitate este menită să reducă timpul necesar pentru intervenția echipelor de salvatori și pompieri în această zonă, astfel încât oamenii să primească ajutor într-un timp cât mai scurt atunci când viața sau bunurile lor sunt în pericol.

Deschiderea postului a fost finanțată de Uniunea Europeană și realizată de Solidarity Fund PL în Moldova, cu sprijinul autorităților locale, prin proiectul „EU4 Moldova Resilience – Secure State, Resilient Communities”.

Acesta este al 89-lea post din rețeaua națională de salvatori și pompieri și al 30-lea în care activează voluntari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!