Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

DOC Musteață îl „bate” pe Plîngău. Face dezvăluiri exclusive despre „rufele murdare” ale familiei Plîngău

26 Nov. 2021, 12:13
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
26 Nov. 2021, 12:13 // Politica //  Realitatea.md

S-a creat un conflict care pare să nu aibă sfârșit după ce ex-deputatul Platformei „DA”, Dinu Plîngău l-a atacat pe noul judecător al Curții Supreme de Justiție, Dorel Musteață. Se întâmplă după ce fostul parlamentar, Alexandr Slusari a anunțat că deține informații precum că Musteață ar fi cumpărat în 2017 două apartamente în centrul Capitalei cu doar 40 de mii de euro, imobile care însă nu sunt incluse în declarația de avere și interese personale, iar în „rufele murdare” ale lui Musteață a scotocit și colegul său Dinu Plîngău.

Dinu Plîngău a sugerat, pe o rețea de socializare, că SIS și Procuratura trebuia imediat să se ducă la ședința Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și „să-l întrebe de sănătate și averile” pe care le deține Musteață.

De asemenea, Plîngău a mai scris că Musteață ar fi fost promovat de către PAS, pentru a votat în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) pentru inițierea și punerea sub cercetare a procurorului general, Alexandr Stoianoglo, alături de alți membri apropiați ai guvernării.

Între timp, procurorii anticorupție anunță că acțiunile pretins ilegale ale magistratului Dorel Musteață, dar și ale unei alte judecătoare, Nina Cernat, urmează să fie examinate în cadrul unui proces penal.

Dorel Musteață a oferit un comentariu pentru Realitatea.md, precizând că deocamdată nu a fost citat la Procuratura Generală sau cea a Anticorupției, însă la timpul oportun va merge și va prezenta toate actele care dovedește legalitatea numirii sale la CSJ. Între timp, magistratul a avut un mesaj pentru Dinu Plîngău.

„Domnului Plîngău i-aș sugera, dacă deține probe, să sesizeze în conformitate cu legislația organele competente și să nu facă justiție la televizor… Ceea ce ține de averea mea, în declarația de avere este menționată toată averea mea. Ceea ce ține de verificările de rigoare efectuate de organele respective, de asemenea dețin documente, să se informeze pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii… La fel, i-aș sugera să aibă tăria de caracter și să se expună vizavi de ce apartenență are el sau membrii familiei lui față de cauza Pareniuc contra Moldovei, examinată de CtEDO la 1 iulie 2014, prin care statul Republica Moldova a achitat un prejudiciu de 3 500 de euro taxe și 2 440 de euro costuri și cheltuieli… Vinovat se face unul din membrii familiei lui, nu voi da nume”, a precizat Musteață.

Este vorba despre dosarul depus la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în 2014 de către reclamanta Vera Pareniuc, o cetăţeancă a Republicii Moldova, originară din Edineţ care s-a plîns că a fost victima unei „provocări” din partea poliţiei şi în rezultatul căreia ar fi săvîrșit o infracțiune. Mai exact, aceasta activând în calitate de inspector superior în cadrul Inspectoratului fiscal Edineţ, a fost învinuită de corupere pasivă şi condamnată prin decizia definitivă a Curţii de Apel Bălţi din 21 martie 2007. Instanţa de judecată i-a aplicat o pedepsă sub formă de amendă în mărime de 20 000 lei şi închisoare pe termen de 3 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere pe termen de 3 ani.

Musteață susține că vina dosarului pierdut la CtEDO de Moldova, stă pe umerii tatălui lui Dinu Plîngău, care la acel moment activa în cadrul Inspectoratului de Poliție Edineț.

De asemenea, Musteață spune că în 2020, când Dinu Plîngău se afla în fotoliul de deputat, fratele acestuia ar fi avut doar de câștigat, fiind procuror, deși în anul 2019 a fost anchetat disciplinar de către Colegiul de disciplină și etică al procurorilor.

„Aș vrea să-l întreb, cum e posibil ca în perioada cât el a fost ales al poporului, fratele lui Alexandru Plîngău a fost promovat de la Procuratura Edineț, la Procuratura de circumscripție Chișinău, la 20 noiembrie 2020? Din informația pe care o dețin, fratele lui a avut anterior mai multe tentative de transfer și nu i-a reușit. La fel, dacă poate să răspundă: A semnat fratele lui renumita cerere de capturare a statului de către noul Parlament din 2019. Alexandru Plîngău a semnat capturarea statului de către fratele său, Dinu Plîngău…”, a mai menționat magistratul.

Se pare că fratele lui Dinu Plîngău, Alexandru Plîngău nu o duce deloc rău. În timp ce Plîngău arată cu degetul la apartamentele lui Musteață, fratele președintelui interimar al Platformei „DA” indică în declarația sa de avere și interese personale, depusă în 2020, că deține din 2018 un apartament de aproape 53 m² la un preț de peste 69 000 de lei pe care l-ar fi primit drept donație.

„Pe Plîngău l-a deranjat că mie părinții mi-au donat un apartament, dar nu-l deranjează faptul că fratele lui la fel are un apartament donat?”, a mai precizat Dorel Musteață.

Amintim că, Alexandr Slusari, a publicat un document cu referire la Dorel Musteață și Nina Cernat, obținut de la SIS. Actul scoate la iveală că, Dorel Musteață și soția sa, fiica și soacra ar deține patru autoturisme, șapte apartamente în municipiul Chișinău, cu suprafața totală de 421,4 metri pătrați, patru încăperi nelocative, inclusiv un local cu destinație economică, două case de locuit cu suprafețe de aproape 240 de metri pătrați, 17 terenuri agricole și altele.

„Face trimitere la unele bunuri din anul 2011, da ele aparțin rudelor mele, dar asta nu înseamnă că ele sunt ale mele. Voi prezenta toate actele la Procuratură”, a precizat Musteață.

La 24 noiembrie, președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, deputata PAS, Olesea Stamate, a reacționat la dezvăluirile făcute de fostul deputat al Platformei DA, Alexandr Slusari, privind averea impunătoare pe care o deține familia și rudele apropiate ale judecătorului Curții Supreme de Justiția (CSJ), Dorel Musteață, notă informativă prezentată de Serviciul de Informații și Securitate în 2020 și a făcut o interpelare către SIS să facă o clarificare în această situație.

Procuratura Generală și SIS au venit cu reacții. Procuratura spune că o sesizare pe cazul dat nu a fost înregistrată în cadrul registrelor instituțiilor, iar SIS afirmă că ddocumentele prezentate în 2020 pe numele lui Musteață și Cernat sunt autentice, însă nu poate proba veridicitatea informațiilor, deoarece urmau să fie supuse investigațiilor de către organele de drept responsabile.

Ulterior, Procuratura Anticorupție a anunțat că examinează în cadrul unui proces penal, acțiunile pretinse a fi ilegale ale celor doi magistrați, prin prisma săvârșirii infracțiunii de îmbogățire ilicită.

Pentru numirea lui Dorel Musteață în funcție de judecător la CSJ a au votat 52 de deputați. Potrivit legislației, promovarea în funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție se aprobă de către Parlament, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!