Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Sheriff Tiraspol se întrunește cu Shakhtar Donețk, în ultimul meci din grupa D a Ligii Campionilor

07 Dec. 2021, 09:42
 // Categoria: Sport // Autor:  Realitatea.md
07 Dec. 2021, 09:42 // Sport //  Realitatea.md

FC Sheriff va juca în această seară, 7 decembrie, ultimul meci din grupa D a Ligii Campionilor. Tiraspolenii vor întâlni, de la ora 22:00, Shakhtar Donețk, Ucraina. Partida se va disputa pe stadionul Olimpiyskiy din Kiev, scrie FMF.md.

Real Madrid și Inter Milano s-au calificat în optimile de finală ale Ligii Campionilor, Sheriff Tiraspol va juca în runda eliminatorie a Ligii Europei, iar Shakhtar Donețk a fost eliminată din competiție. Tiraspolenii își vor afla adversarul pe 13 decembrie, când va avea loc tragerea la sorți, iar meciurile se vor juca pe 17 și 24 februarie 2022.

Rezultatele meciurilor jucate până acum în grupa D:SHERIFF – Shakhtar Donețk, Ucraina 2-0, Inter Milano, Italia – Real Madrid, Spania 0-1, Shakhtar – Inter 0-0, Real Madrid – SHERIFF 1-2, Inter – SHERIFF 3-1, Shakhtar – Real Madrid 0-5, Real Madrid – Shakhtar 2-1, SHERIFF – Inter 1-3, Inter – Shakhtar 2-0, Sheriff – Real Madrid 0-3.

Meciul Shakhtar – Sheriff  va fi arbitrat de către Donatas Rumsas (33 de ani), arbitru FIFA din 2016. El va fi ajutat de asistenții Aleksandr Radius, Dovydas Suziedelis, al 4-lea oficial Robertas Valikonis (toți, Lituania), arbitrul asistent video Ricardo De Burgos Bengoechea și asistentul arbitrului video Xavier Estrada Fernandez (ambii, Spania). Observator de arbitri UEFA a fost delegat David Fernandez Borbalan din Spania, iar delegat UEFA – Lennart Vestervall din Suedia.

Echipa antrenată de tehnicianul ucrainean Yurii Vernydub va susține astăzi al 133-lea meci din cupele europene. Bilanț: 40 victorii, 38 egalități, 54 înfrângeri. Golaveraj 121-137.

Meciul va fi transmis în direct de posturile de televiziune Prime (cu comentariu în limba română) și Canal 3 (în limba rusă), doar pe teritoriul Republicii Moldova.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 13:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 13:35 // Societate //  Valentina Buza

Preasfințitul părinte Nicodim Petre a fost ales Episcop de Bălți, prin decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ambasada României în Republica Moldova menționează că alegerea acestuia marchează o nouă etapă în viața Episcopiei și a comunităților pe care le va păstori, transmite IPN.

Potrivit Mitropoliei Basarabiei, alegerea a avut loc prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod desfășurate la Palatul Patriarhiei din București. Scaunul de Episcop de Bălți era vacant după ce fostul titular, Înaltpreasfințitul Părinte Antonie, a fost ales și întronizat Mitropolit al Basarabiei în luna iulie.

Arhimandritul Nicodim Petre a fost consilier al Arhiepiscopiei Iașilor și stareț al Mănăstirii Bucium din Iași. Mitropolia Basarabiei precizează că experiența sa monahală, misionară și educațională va contribui la activitatea Episcopiei de Bălți și la dezvoltarea lucrării misionare în comunitățile din nordul Republicii Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!