Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Soția premierului britanic Boris Johnson a născut al doilea copil

09 Dec. 2021, 16:20
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
09 Dec. 2021, 16:20 // În Lume //  Realitatea.md

Premierul britanic Boris Johnson și soția sa, Carrie, au anunțat nașterea celui de-al doilea copil al cuplului, o fetiță. „Prim-ministrul și doamna Johnson sunt încântați să anunțe astăzi nașterea unei fetițe sănătoase la un spital din Londra”, se arată într-o declarație a purtătorului de cuvânt al cuplului.

„Atât mama, cât și fiica se descurcă foarte bine. Cuplul ar dori să mulțumească minunatei echipe de la maternitate pentru toată îngrijirea și sprijinul acordat”.

Cei doi mai au un copil, un băiat născut în aprilie 2020.

Boris Johnson, în vârstă de 57 de ani, și Carrie Symonds, 33 de ani,  s-au căsătorit oficial anul acesta, în luna mai, într-o ceremonie desfășurată discret, departe de ochii publicului. A fost prima nuntă a unui premier britanic în funcție după aproape 200 de ani.

Cei doi se logodiseră în 2019, iar un an mai târziu, în plină pandemie, a venit pe lume copilul lor. A fost prima oară în ultimii 20 de ani când un premier britanic în funcție devenea tată. Se întâmpla după ce Boris Johnson tocmai trecuse printr-o formă destul de gravă de covid. De altfel, Boris Johnson și logodnica sa au decis să-și numească fiul după numele doctorilor care i-au salvat viața premierului: Wilfred Lawrie Nicholas Johnson.

Boris Johnson și Carrie Symonds au fost, de altfel, primul cuplu necăsătorit care a locuit în reședința prim-ministrului britanic. Symonds, la cei 33 de ani, este cea mai tânără parteneră a unui premier britanic din ultimii 174 de ani.

Ea este la prima căsătorie, în timp ce Boris Johnson este la a treia. Din cea de-a doua căsătorie, cu avocata Marina Wheeler, premierul britanic mai are patru copii, doi băieți și două fete. Au fost speculații că ar mai avea și un al cincilea copil, dintr-o legătură extraconjugală.

Soţia premierului britanic, însărcinată cu al doilea copil, a făcut rapelul. Ce le spune viitoarelor mămici

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 07:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
30 Oct. 2026, 07:29 // Slider //  Valentina Buza

Poliția din Finlanda a deschis o anchetă penală, după ce o subsidiară a Google ar fi defrișat o pădure pentru a ridica un centru de date, înainte să finalizeze analizele privind impactul asupra mediului cerute de legea finlandeză, relatează The Guardian. Potrivit activiștilor de mediu, 400.000 de copaci au fost tăiați.

Autoritățile finlandeze spun că Tuike Finland, o subsidiară a Google, a defrișat și desecat 330 de hectare de pădure în zona în care urmează să fie construit centrul de date, în localitatea Muhos, din nordul Finlandei.

La fel ca alte țări nordice, Finlanda este atractivă pentru companiile de tehnologie care vor să construiască centre de date datorită stabilității sale geopolitice și suprafețelor mari de teren disponibile, dar și pentru că temperaturile scăzute ar trebui să le permită să reducă cheltuielile cu energia.

„Pe baza informațiilor preliminare, au existat ambiguități și deficiențe în ceea ce privește drenajul și gestionarea apelor pe șantierul proiectului centrului de date al companiei Tuike Finland Oy. „Ancheta penală va examina, printre altele, circumstanțele legate de aceste probleme”, a transmis joi poliția finlandeză într-un comunicat.

Autoritățile finlandeze au în așteptare 145 de solicitări pentru construcția de centre de date, inclusiv un proiect pentru infrastructură AI în valoare de 13 miliarde de euro al Google, pe care compania americană l-a numit cea mai mare investiție a sa din Europa.

La începutul acestei luni, autoritățile finlandeze au cerut Google să suspende lucrările de la două locații – Muhos și Otanmäki, după ce compania nu a finalizat evaluările de impact asupra mediului înainte de a defrișa terenurile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Agenția de Supraveghere, care monitorizează autorizațiile de mediu și evaluările de impact, a cerut Google să oprească „lucrările pregătitoare care afectează mediul”.

Activiștii de mediu estimează că 250.000 de copaci au fost tăiați la Muhos și alți 150.000 la Otanmäki.

Directorul Google pentru Finlanda, Antti Järvinen, și-a cerut scuze pentru defrișări, dar a susținut că firma a acționat în conformitate cu „cea mai bună interpretare pe care o aveam la momentul respectiv asupra legislației”.

Guvernul finlandez a încurajat aceste proiecte. În septembrie, când au fost anunțate planurile Google, premierul Petteri Orpo a declarat că atragerea investițiilor este o „prioritate absolută” și că acordul va „aduce beneficii de durată”.

Însă, aceste dezvăluiri cu privire la presupusele încălcări ale legii comise de Google au declanșat însă o dezbatere la nivel național despre implicațiile acordurilor pentru construirea centrelor de date asupra comunităților, mediului și prețurilor energiei.

Acest scandal ar putea avea reverberații politice și ar putea influența alegerile parlamentare programate în aprilie.

Peste 93.000 de oameni au semnat o petiție în care cer reglementări mai stricte pentru centrele de date și despăgubiri pentru daunele aduse mediului. Experții afirmă că aceste centre creează un număr limitat de locuri de muncă la nivel local, iar beneficiile pentru țară în ansamblu sunt minime.

„În realitate, Finlanda nu are nimic de câștigat”, a declarat Jussi Kangasharju, profesor de informatică la Universitatea din Helsinki. „Sunt companii internaționale care deservesc clienți internaționali. În cele din urmă, centrele de date aduc puține beneficii altcuiva în afară de operatorul lor”, a adăugat el.